Menu
in

A început Luna Diasporei la Suceava. Sandra Pralong: ”Statul trebuie să fie în serviciul diasporei”

Consilierul de stat Sandra Prlalong, care a reprezentat Administrația Prezidențială la deschiderea Lunii Diasporei de la Suceava a transmis salutul președintelui Klaus Iohannis arătând că pentru acesta relația cu diaspora este una specială și a dat un imbold nou abordării pe care o are statul român față de diaspora.

Ea a spus că înainte de 2015 abordarea statului era de plângere a pierderii pe care o reprezintă plecarea atâtor români.

”Președintele Iohannis a venit cu o abordare nouă care cumva deschide o nouă eră în maniera în care statul se raportează la diaspora. Este păcat că atâția oameni valoroși să nu-și găsească locul în România, dar este, deopotrivă, ca orice medalie, care are două fețe, este deopotrivă un atu al României pentru că cei peste 3,5 milioane de milioane de români, unii spun chiar patru, nu sunt doar ambasadori ai culturii și ai identității românești, dar sunt extrem de valoroși în a aduce România cu ei acolo unde trăiesc, dar și de aduce străinătatea prin contactele lor și prin carnetele de adrese, prin îndeletnicirile pe care le au în contact cu România. Este un mare câștig, pe de o parte, să avem o diaspora activă și cât mai implicată în afacerile cetății și cât mai activă în a promova România în străinătate și a aduce investitori și turiști și prieteni în România”, a spus Pralong, citată de newsbucovina.ro.

Această schimbare de optică a catalizat o cu totul altă abordare.

„Diaspora este un capital extraordinar pentru România. Este un capital prin competențele, expertiza pe care o au românii din diaspora și prin deprinderile pe care le pot aduce și prin contactele lor în străinătate”, a spus Pralong.

Ea a dat exemplul Irlandei care are povești de succes în urma implicării diasporei iralndeze în a provova investițiile în Irlanda.

Pralong a explicat că diaspora e un capital extraordinar pentru dezvoltarea României și nu trebuie considerată ca fiind un factor doar de adus bani în țară sau voturi.

„Statul trebuie să fie în serviciul diasporei și nu să aștepte să dea diaspora fonduri sau voturi ci să acorde atenție diasporei”, a mai spus consilierul de stat.


Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus marți, la deschiderea Lunii Diasporei, la întâlnirea cu reprezentanți ai diasporei sucevene că nu vine cu mesajul să se întoarcă acasă dacă nu există create motivele pentru această chemare.

„Nu am să vin cu mesaj să vă întoarceți acasă. Întâi, eu și noi, administrațiile publice trebuie să ne facem temele să vă creăm motivele să vă întoarceți acasă pentru că altfel este o simplă lozincă. Am scris eu pe poarta de intrare în județ și pe insignele astea ”Hai în Bucovina” și le-am spus colegilor mei că noi trebuie să creăm motivele pentru a veni în Bucovina”, a spus Flutur, citat de newsbucovina.ro care a arătat că în acest spirit autoritățile sucevene nu pot pleca în concediu în luna august.

Totodată, Flutur a spus că într-un an de când a fost lansată prima ediție a Lunii Diasporei la Suceava, administrația județeană suceveană a rămas în contact cu membri ai comunităților de suceveni din străinătate și comunică regulat cu circa o mie de suceveni cu care se consultă pe diferite probleme.

Prezent la această acțiune, prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a spus că sucevenii rămân suceveni indiferent dacă lucrează acasă sau în străinătate.

Ea a spus că ținând cont că județul Suceava este la a doua ediție a Lunii Diasporei,lansată de CJ Suceava, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a stabilit ca în 10 august județul Suceava să găzduiască o campanie de informare privind factorii de risc în alte state și să favorizeze integrarea românilor care aleg să trăiască în alte state și să prezinte oportunități pentru cei care doresc să se întoarcă acasă.


sursa text și foto: newsbucovina.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version