Sunt 2,3 milioane de imigranți ocupați, 10% din ocupația totală. În general, este vorba de angajări pe locuri de muncă necalificate (și cu retribuție scăzută), puțin râvnite de italieni. Rata de șomaj a străinilor este de 14,1%, depășind-o cu 4 puncte pe cea a italienilor.
În ceea ce privește firmele străine (inclusiv întreprinderile individuale cu titulari născuți în străinătate și societăți de persoane sau de capitaluri în cazul cărora peste jumătate dintre asociați sau administratori sunt născuți în străinătate), numărul acestora este de 478.000, 7,8% din totalul național, cu o creștere anuală de 5,4%.
Raportul dintre cheltuiala publică pentru imigrație, pe de-o parte, și contribuțiile de protecție socială și taxele plătite de imigranți de cealaltă, arată că, și în varianta mai puțin favorabilă a calculului (cea a cheltuielii pro-capite), în 2011 veniturile obținute de stat de la imigranți au fost de 13,3 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile susținute pentru ei au fost de 11,9 miliarde, cu o diferență în sens pozitiv pentru sistemul țării de 1,4 miliarde.
Mai puține case cumpărate
Achizițiile imobiliare din partea imigranților s-au diminuat în mod net în anii de criză economică, trecând de la 135.000 în 2007 la 45.000 în 2012, în special pentru că împrumuturile ipotecare sunt tot mai dificil de obținut și de achitat și acoperă un procent redus din valoarea vânzărilor și cumpărărilor.
Iar chiriile, pe lângă faptul că necesită 40% din venitul imigranților (mai puțin de 30% în cazul italienilor), se găsesc cu dificultate și deseori în zonele cele mai degradate, cu contracte nu întotdeauna regulamentare, și în total se estimează că circa 20% dintre imigranți trăiesc în condiții de neajunsuri și instabilitate locativă.