Cardul social ar putea ajunge și în buzunarele imigranților, cu condiția să aibă deja carte de ședere. Potrivit oficialităților va trebui să se aștepte textul definitiv, însă între timp asta se citește în ultimele ciorne ale Legii de stabilitate, discutată pe 15 octombrie în Consiliul de miniștri.
Iată care sunt salariile oferite românilor în Europa
Este destinat celor care au cel puțin 65 de ani sau copiilor cu vârsta mai mică de 3 ani, în acest caz titular este părintele, care au un venit familial scăzut (Indicatorul de Situație Economică Echivalentă trebuie să fie mai mic de 6.700 de euro pe an).
Până acum a fost rezervat cetățenilor italieni rezidenți în Italia. Ciorna Legii de stabilitate, care este manevra financiară a guvernului pentru 2014, amplifică însă categoriile de beneficiari.
Astfel, acest card social este acordat “rezidenților cetățeni italieni sau comunitari ori rudelor cetățenilor italieni sau comunitari care nu au cetățenia unui stat membru care dețin dreptul de ședere sau dreptul de ședere permanentă, ori cetățenilor străini în posesia unui permis de ședere CE pentru cei cu ședere pe lungă perioadă”.
Pentru 2014, Fondul care alimentează această indemnizație este mărit cu “250 de milioane de euro”.
E.P.