Spune acest lucru Ministerul Muncii într-o circulară care are ca obiect iniţiativa câtorva agenţii de plasare a forţei de muncă din alte state membre ale Uniunii Europene de a propune recurgerea la forţă de muncă străină, în special utilizarea de „lucrători temporari cu contract românesc”.
Ce sunt aşa-numitele „contractele româneşti”? Sunt contracte propuse de anumite agenţii de muncă, foarte flexibile, total lipsite de anumite obligaţii retributive dar şi de plata contribuţiilor şi acoperirea accidentelor de muncă, adică fără al 13-lea salariu, fără TFR, fără INPS şi INAIL.
Aceste contracte comportă numeroase avantaje de natură economică pentru firme, însă Ministerul subliniază că „anunţurile publicitare în chestiune conţin informaţii în contrast net cu legislaţia comunitară şi naţională în materie de detaşare transnaţională şi din acest motiv recurgerea la asemenea „servicii” poate da loc unor repercusiuni, şi cu caracter penalizator, pentru firmele utilizatoare”.
Acelaşi minister preanunţă că în afara inspecţiilor care vor fi efectuate potrivit celor prevăzute deja în documentul de programare a activităţii de supraveghere a anului în curs, Ministerul Muncii „cere birourilor teritoriale să demareze campanii specifice de informare privind aplicarea corectă a normativei în această materie”.