La fabrica de avioane Alenia-Aermacchi din Varese, parte a grupului Finmeccanica, sindicatele Fion, Fim și Uilm au organizat două greve până acum, în 17 și 20 septembrie, pentru a protesta contra angajării de muncitori români. „Românii nu știu nici măcar să țină în mână o bormașină”, a declarat un sindicalist.
Sute de lucrători de la întreprinderea aeronautică Alenia-Aermacchi din Venegono (provincia Varese) au protestat împotriva utilizării de lucrători externi. Potrivit sindicatelor, nu numai că nu a încetat utilizarea de lucrători externi străini, în special români, însă în ultimele luni numărul acestora a crescut cu doisprezece unități, fără a fi consultate organizațiile de lucrători. O atitudine pe care Fiom, Fim și Uilm au considerat-o „puțin transparentă”.
„A fost făcut un acord privind orele suplimentare care prevede două sâmbete obligatorii pe lună pentru un total de 64 de ore de acum până la finele anului – subliniază sindicatele metalmecanice. Dacă se dorește creșterea numărului de profesioniști, este necesar să se privească în interiorul întreprinderii și nu să se ia lucrători externi pentru o lucrare atât de delicată și de strategică pentru țară”.
Lucrătorii au făcut grevă două zile: marți, 17 septembrie și vineri, 20. „Vrem răspunsuri de la cei din conducere: de lucru este, de ce să nu se valorizeze profesioniștii din teritoriu, fără a-i lua din străinătate?”.
„De muncă este dar întreprinderea nu ne răspunde și noi vrem să știm de ce trebuie să se ia lucrători externi chiar din România, când avem optime competențe în teritoriu„, a declarat pentru Varese News, Ruggero Conti, de la Uilm, care face parte din coordonamentul Rsu (Reprezentanță sindicală unitară) de la fabrica Alenia Aermacchi.
„Răspunsurile din partea conducerii întreprinderii întârzie să apară – mai spune Conti. Suntem aici pentru a sensibiliza oamenii privind problema lucrătorilor externi.
Într-o situație națională în care avem un șomaj în creștere este foarte discutabil să alegi să iei personal din străinătate pentru a desfășura o muncă pentru care avem competențe optime în teritoriu. Mai ales dacă se are în vedere că apoi acești lucrători români, care au fost luați de întreprindere printr-o firmă de recrutare specială, au deseori nevoie de un traducător, cu aferente încetiniri ale muncii.”
Situația se referă la circa 80 de lucrători români, într-o firmă care dă de lucru în teritoriu la circa două mii de persoane. „Într-o situație națională precum cea italiană în care flexibilitatea privind munca a crescut – continuă Conti – s-ar da o gură de oxigen multor familii. întreprinderea merge bine, este de muncă. Am dori să sensibilizăm conducerea pe această temă”.
„Pentru a forma un montator sau un tehnician structurist de un anumit nivel care să-și poată permite să repare un aeromobil, sunt necesari ani. Lucrătorii externi români care sosesc astăzi în întreprindere, cu rare excepții, nu știu nici măcar să țină în mână o bormașină„, a mai spus Ruggero Conti.
„Trebuia să fie o situație temporară – continuă Conti – în schimb continuă de prea mult timp și din situație conjuncturală a devenit situație structurală. Dar aici nu facem garduri sau șuruburi, cu tot respectul pentru cine le produce. Aici se fac lucrări de înalt profesionalism și dacă greșești la găurirea unei table sau la înșurubarea unui șurub devine o mare problemă pentru toți”.
„Lucrătorii externi sunt însoțiți în diferitele faze ale lucrărilor atât pe liniile militare cât și pe cele civile cu notabile neajunsuri de angajați, neajunsuri care s-au transformat într-o grevă și într-un marș în cadrul firmei”.
Alenia Aermacchi, întreprindere a grupului Finmeccanica, dă de lucru la 1.700 de persoane dintre care 800 în producție. Este lider mondial în sectorul avioanelor de antrenament și produce componente și pentru alți producători, cum sunt gondolele pentru motoarele Airbus 320. Este vorba de lucrări strategice care necesită profesionalitate specifică care nu se dobândește în scurt timp.
Lucrătorii români trimiși de agenții la Aermacchi, pe lângă faptul că lucrează cu „intermitență”, nu vorbesc italiana, sustin sindicatele, așa încât, pentru ai învăța anumite operațiuni, muncitorii italieni sunt obligați să lucreze și sâmbetele, ceea ce nu le convine deloc.
Savino Tesoro de la coordonamentul Fiom a declarat: „Când personalul extern sosește la firmă, în majoritatea cazurilor recurge la interpreți și așadar o cantitate importantă de informații tehnice se pierde. Dar lucrul cel mai grav este că acești lucrători sunt puși să lucreze cu orare dintre cele mai absurde, obligându-ne și pe noi să fim prezenți. Iată de unde se naște exasperarea subordonaților, din lipsa clarității din partea întreprinderii”.
Aermacchi-Alenia din Venegono Superiore, grup Finmeccanica, este o întreprindere specializată în construirea de aeroplane militare: avionul de vânătoare de antrenament M346 are comenzi primite din Israel, Singapore și de la aeronautica italiană și garantează lucrări până la finele lui 2015. În fața acestui vârf de producție, întreprinderea a trebuit să mai facă angajări: au fost angajați 73 persoane cu contract extern. Și sunt toți români. De ce?
„În industria aeronautică – explică surse oficiale ale întreprinderii, citate de Corriere della Sera – munca nu este automatizată și repetitivă, sunt necesare abilități și pregătiri foarte deosebite: cablarea instalației electrice ale unui avion sau citirea unui desen tehnic nu sunt sarcini pe care toți știu să le facă.
Aermacchi face față unui vârf de producție și nu a recurs la figurile profesionale prezente în teritoriu pentru a nu fi constrânsă să plătească penalități clienților; din acest motiv ne-am dus în România”.
Nu este vorba de economisire la costuri – lucrătorii români primesc salarii minime de 1.200 de euro net, însă unii dintre ei au o încadrare superioară – și Aermacchi plătește chiar și un comision agenției care îi recrutează. Din câte se pare este o chestiune de competențe. (Corriere della Sera)