Imigranții sunt o resursă de nerenunțat pentru Italia, fiii lor sunt italieni. Aceasta este, pe scurt gândirea lui Napolitano privind imigrația. O linie pe care președintele Republicii și-a menținut-o în ultimii șapte ani și de care dificil se va desprinde în noul său mandat la Quirinale, început pe 22 aprilie cu jurământul în fața Parlamentului.
Pentru că, așa cum a explicat în discursul său cel mai recent de final de an, “Italia pe care ne-am dori-o în deplinătatea valorilor sale civile și culturale” este o țară care știe “să-i primească pe cei care sosesc pentru a căuta protecție ca refugiați sau muncă ca imigranți și oferind aportul unor noi resurse umane pentru dezvoltarea noastră”.
O țară “de făcut să crească deschisă”, care se întreabă “dacă este de conceput” ca minorii născuți și crescuți aici “să rămână străini”. Potrivit lui Giorgio Napolitano, nu numai că este de neconceput să nu li se recunoască acelor tineri cetățenia italiană, ci este “o autentică nebunie, o absurditate”.
“Fără acesti tineri – a explicat întâlnind câțiva în 2011 la Quirinale – țara noastră ar fi în mod clar mai bătrână și ar avea o capacitate mai redusă de dezvoltare. Fără contribuția lor viitoare la societate și la economia noastră, și povara datoriei publice ar fi și mai dificil de susținut”.
“În cadrul diferitelor proiecte de reformare a normelor privind cetățenia – a subliniat președintele – principala chestiune deschisă rămâne astăzi cea a copiilor și a adolescenților. Mulți dintre ei nu se pot considera în mod formal concetățenii noștri pentru că normativa italiană nu permite acest lucru, dar sunt în viața cotidiană, în sentimente, în percepția propriei identități”.
Cuvinte rămase în literă moartă pe timpul ultimelor două guverne: noului Parlament, și noului guvern care se va forma, le revine sarcina să facă un nou punct de plecare. Fiii imigran ilor să continue să spere, au încă un susținător la Quirinale.
Și părinții lor? “Imigranții din Italia – a scris acum câteva luni Giorgio Napolitano – constituie o componentă esențială a populației, ca forță de muncă și sursă de energie vitală pentru o societate care îmbătrânește”.
“Ostilitatea în privința imigrației trebuie de aceea să fie considerată un refuz al realității, rod al unor nejustificate frici deseori alimentate în dezbaterea publică. Fenomenul imigrării, care este inevitabil, trebuie să fie dea aceea însoțit de politici adecvate, pentru ca celor care vin să lucreze în Italia să le fie atribuit respectul pe care îl merită, respectând legile noastre”.
“O țară care să crească din nou, care să vrea să fie un loc de deschisă conviețuire civilă este Italia către care toți imigranții se vor putea uita cu încredere. Este Italia – spune președintele Republicii – pe care ne-o doresc nouă tuturor.”
