Gheorghe Smău, un român din Florenţa, este dat de exemplu de Corriere Fiorentino, suplimentul florentin al Corriere della Sera, pentru succesul său în Italia. A sosit de la Iaşi fără nimic, în 2003, şi graţie perseverenţei sale, a devenit şef de atelier la o mare firmă de mobilă din oraş. Apoi Gheorghe şi-a adus toate rudele la Florenţa, „cel mai frumos oraş din lume”, după cum spune românul. Doi jurnalişti au realizat chiar un film despre el.
Părăsind România pentru Italia, în 2003, Gheorghe Smău avea un unic obiectiv: să strângă câteva mii de euro din munci ocazionale şi să se întoarcă în oraşul său natal, Iaşi, pentru a duce o viaţă mai demnă alături de familia sa. Un obiectiv comun pentru mare parte dintre imigranţii care sosesc în ţara noastră.
Incredibila poveste a lui Gheorghe Smau a devenit şi un scurt metraj, „Gheorghe”, semnat de jurnaliştii fiorentini Lorenzo Galli Torrini şi Matteo Gazzarri.
La Torino, a dormit în barăci supraaglomerate
Dar apoi, pe timpul şederii sale în Italia, ceva s-a schimbat. După câteva nopţi de dormit în barăci supraaglomerate la Torino, destinul l-a împins spre Firenze, unde trăia sora sa.
Ingrijitor de cai
La început au fost numai greutăţi: fără loc de muncă, fără permis de şedere. Chiar a fost dus şi la Chestură, unde a primit un ordin de repatriere obligatorie. Dar el a continuat cu încăpăţânare să-şi caute un loc de muncă. Şi la final, după o lungă hoinăreală la periferia florentină, s-a angajat în agroturism, unde timp de patru ani s-a ocupat de dresarea cailor, cu sarcina de a-i pregăti pentru şcoala de echitaţie.
Şef de atelier şi proprietar de case în România
Astăzi, la opt ani de sosirea sa în Italia, Gheorghe, de 38 de ani, nu numai că este şef de atelier la Restart, firmă florentină specializată în realizarea de mobilier de bucătărie din alamă, nu numai că are un salariu care i-ar face invidioşi pe mulţi italieni, nu numai că a achiziţionat deja trei case în România, ci mai ales şi-a încununat unul dintre cele mai mari visuri ale sale: transferarea tuturor rudelor sale la Florenţa, după Gheorghe „oraşul cel mai frumos din lume”.
Şi-a adus în Italia 30 de rude
Şi astfel, în numai câţiva ani, au sosit pe malul râului Arno peste treizeci de rude – părinţi, fraţi, surori, unchi, verişori – fiecare dintre ei cu loc de muncă: zidari, menajere, îngrijitoare şi colaboratoare domestice. O emigraţie în masă văzută iniţial ca un miraj, dar la care Gheorghe, odată începută munca la Florenţa, nu a încetat niciodată să viseze, „Sângele meu e românesc, dar de fiecare dată când trec prin piazzale Michelangelo mă trec fiorii şi îmi uit originile”.
Gheorghe trăieşte în cartierul San Frediano într-o casă primitoare şi spaţioasă, iubeşte Florenţa mai mult decât orice alt oraş: „Am fost în Spania, la Paris şi în alte oraşe europene, dar nu am văzut niciodată ceva mai frumos decât Firenze, sunt mândru că trăiesc aici şi nu voi pleca niciodată”. În august 2009 Gheorghe şi-a încununat încă un vis, căsătoria, şi s-a însurat cu Elena, o fată româncă pe care a cunoscut-o la firma de agroturism la care lucra.
Gheorghe, cioc negru şi păr lung, are privirea intensă şi hotărâtă. A obţinut de la viaţă toate cele pentru care dintotdeauna s-a luptat. „A fost greu – comentează aşezat pe
confortabila canapea din casa sa -. Din păcate mulţi alţi imigranţi nu avut acelaşi noroc şi trăiesc în magherniţe şi case ocupate. Mulţi din păcate nu au altă alternativă, însă aş vrea să le spun să nu renunţe şi să pună în practică acea tenacitate şi forţă sufletească care pentru mine a fost fundamentală pentru a atinge obiective aparent imposibile”.
Incredibila poveste a lui Gheorghe Smau a devenit şi un scurt metraj, „Gheorghe”, semnat de jurnaliştii fiorentini Lorenzo Galli Torrini şi Matteo Gazzarri.
vezi VIDEO:
(sursa: Corriere Fiorentino)