Menu
in

Fără salarii, şoferi în grevă la Brescia

 

Optsprezece şoferi de naţionalitate română, angajaţi ai firmei "International Rail Road Transport" (IRRT), care are sediul la Arad, şi-au oprit tirurile la Autoparcul Brescia Est şi au intrat în grevă pentru nu şi-ar fi primit salariile de la societatea românească la care sunt angajaţi.

Potrivit cotidianului "Il Giornale di Brescia", care i-a intervievat pe camionagii români, firma ar avea o datorie de circa 4.000 de euro, salarii restante, pentru fiecare dintre şoferi şi acum ei nu mai au bani nici măcar de benzină sau mâncare.

Societatea IRRT are sediul în România şi efectuează servicii de tracţiune rutieră în sectorul transportului intermodal din Italia, servind terminalele din Nord.

Societatea românească ţine contactul cu clienţii italieni prin intermediul unui reprezentant italian care are un trecut de transportator auto – tot în domeniul transportului intermodal – şi care şi-ar fi cedat propria firmă societăţii IRRT. Pe lângă aceasta, soţia acestui italian ar fi patroana unei alte firme de transporturi auto, care la rândul său ar avea relaţii cu societatea românească.

Şoferii care protestează la Brescia sunt angajaţi ai IRRT, însă în mod straniu îşi revendică salariile restante de la reprezentantul firmei din Italia. Acesta din urmă declară că nu are nimic de-a face cu firma românească. La rândul său, IRRT aruncă responsabilitatea privind situaţia tocmai pe umerii statului italian: un purtător de cuvânt al acesteia afirmă că societatea s-ar afla în dificultate pentru că nu primeşte de la Italia rambursările de TVA, care s-ar ridica la 500.000 de euro.

Fără bani

"Il Giornale di Brescia" descrie astfel greva: "În buzunare a rămas numai mărunţiş, în rezervoare motorina pentru încălzirea camioanelor este pe terminate. Perspectivele protestului pe care cei 18 camionagii îl fac de pe 24 ianuarie la Brescia Est nu par prea încântătoare. Totuşi nu vor să plece, ţin pe loc vehiculele firmei pentru care lucrează în aşteptarea de a-şi vedea plătite salariile restante."

Şoferii nu-şi iau salariile din noiembrie, cu o parte din plăţile restante care datează din 2011. "Ne datorează circa 4.000 de euro de fiecare", povesteşte Florin Dragomirescu, purtătorul de cuvânt fără voie al şoferilor. "Nu am ales eu să fiu, doar că sunt cel care vorbeşte mai bine italiană". În realitate toţi se descurcă destul de bine cu italiana. Sunt români, dar trăiesc şi lucrează în provincia Brescia de mai mulţi ani. Transportă mărfuri. Ridică containerele din trenurile care sosesc la Novara, Verona, Busto Arsizio, Trento, Domodossola şi le livrează la firme din nordul Italiei, în special celor lombarde.

În contul cui? Iată, aici povestea lor se complică. Din punct de vedere formal, sunt angajaţi ai International Rail Road Transport Srl din Arad. Banii, însă, îi cer lui Mario Tosi, fost candidat la funcţia de primar din partea Udc la Montichiari în 2009 (a luat 2,1%), fost reprezentant al Confartigianato Trasporti, fost responsabil al sediului brescian al sindicatului TrasportoUnito, s-a ocupat întreaga viaţă de gestionarea camioanelor în firma Tosi Intermodale, închisă în 2010.

"Să-i fie ruşine", spun camionagiii români care protestează la Brescia Est. El, însă, nu este de acord. "Eu am cedat firmei româneşti proprietatea, acum sunt doar reprezentantul din Italia. Umblu prin Europa pentru a găsi contracte. Nu am nimic de-a face, dacă spune cineva contrarul îi fac plângere", spune Tosi, citat de cotidianul din Brescia.

Relaţiile dintre firma românească şi angajaţii care trăiesc şi lucrează în Italia sunt întreţinute de Renato Valotti, în urmă cu patru ani candidat pe listă cu Tosi. "Domnul Tosi este dispus să vândă 4-5 camioane pentru a-i plăti pe domni", a declarat Valotti pentru cotidianul din Brescia.

Însă dacă vehiculele sunt înregistrate pe numele firmei româneşti IRRT, despre ce camioane este vorba? "De cele ale soţiei", răspunde Valotti.

Doamna Tosi este reprezentanta legală a I.t.s., societatea de transporturi cu sediul la Lonato, legată prin relaţii de afaceri de IRRT.

Potrivit lui Giovanni Tosi, patron cu fratele său Mario al unei firme (G.t.m. srl, care operează în sectorul transporturilor, şi aceasta în afaceri cu România), ar fi în schimb firma din Arad cea care vrea să vândă vehiculele pentru a plăti angajaţii.

Din ce vânzare vin banii, puţin îi interesează pe şoferi. Sintetizează acest lucru Dragomirescu: "Ne-au propus să ne plătească o parte, dar noi vrem totul acum. Suntem exasperaţi, am vorbit cu poliţia şi cu carabinierii şi ne-au spus să stăm liniştiţi. Noi suntem paşnici, însă nu ştiu până când".

(sursa: Il Giornale di Brescia)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version