La 15 ianuarie 2020 va avea loc inaugurarea noului Consulat Onorific al României la Florența, se arată într-un comunicat al Ambasadei României la Roma.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 11.30 la sediul din Viale del Poggio Imperiale nr. 32, în prezența noului consul onorific al României, Paolo Fagiolini (foto), a ambasadorului României în Italia, George Bologan, a consulului general al României la Bologna, Daniela Dobre și a reprezentanților autorităților italiene.
Ceremonia de inaugurare va fi urmată, la ora 13.00, de un moment muzical susținut de tânăra soprană de origine română Laura Bretan, la Villa La Vedetta (Viale Michelangiolo, nr. 78).
În aceeași zi, ambasadorul României va depune o coroană de flori la mormântul fostului ministru de externe al României și cetățean de onoare al Florenței, Nicolae Petrescu Comnen (Cimitero delle Porte Sante, ora 10.30) și va ține un moment de reculegere în memoria principelui Alexandru Ioan Cuza, la placa comemorativă dedicată acestuia (Piazzale di Porta Romana, ora 11.00).
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ