Menu
in

Fiscul Italian sare pe ”badante”: Controale la sânge, descoperite zeci de românce evazioniste, unele au fugit în țară

Garda de Finanțe din Livorno a început un adevărat război împotriva îngrijitoarelor, lucrătoarelor domestice sau bonelor care nu fac declarațiile de venit și s-au sustras de la plata contribuțiilor. Dintre persoanele controlate, un număr de circa 100 de persoane au fost găsite fără declarațiile de venit, aproape un sfert fiind femei originare din România, doar 5 dintre ele fiind italiene.

Militarii au verificat și identificat lucrătorii domestici care nu au depus o declarație fiscală în ciuda faptului că au avut venit mai mare de 8.000 de euro pe an. De specificat că toţi colaboratorii, angajați cu acte în regulă, indiferent că sunt italieni sau străini, au obligaţia să depună declaraţia de venit în Italia când acesta depăşește pragul minim de 8.000 de euro brut, anual.

Angajatorul nu este, în acest caz, un substitut de impozit şi astfel nu poate face reţineri din salariul pe care îl plătesc colaboratoarelor. Astfel, angajatul trebuie să prezinte statului italian declaraţia de venituri, care nu este altceva decât o declarație a câştigurilor obţinute în anul anterior.

Presa italiană a dat exemplu, cu referire la controalele Gărzii de finanțe din Livorno, 4 femei, inclusiv una de origine italiană, care în ultimii 3, 4 ani au primit fiecare venituri de peste 70.000 de euro pe care nu le-au declarat la stat.

Persoanele controlate, circa 100, cea mai mare parte de naționalitate ucrainiană sau română, au evitat să declare venituri din muncă pentru o sumă totală de 4 milioane de euro, cu o medie de 40 000 de euro pe persoană și un total Irpef de aproximativ 300 de mii de euro.

Multe dintre ”badantele” controlate și găsite fără declarația de venit au declarat că la sosirea în Italia angajatorul nu le-a spus sau recomandat să declare veniturile mai mari de 8000 de euro. Majoritatea au ales calea legală, aceea de declarare a venitului.

În trei cazuri, angajatorii au declarat că din cauza controalelor Gărzii de finanțe, colaboratoarele domestice au ales să se întoarcă în țară.


Maria, ”badante” cu Parkinson la Napoli: ”Am trimis toți banii acasă, acum trăiesc într-o baracă”

O scriitoare italiancă alături de „badante” în autocarul de România: „Cea mai lungă călătorie din viața mea!”

”Badante” în Italia, s-a întors acasă pentru totdeauna: «A fost o experiență pozitivă, dar în România sunt fericită»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version