Mai mult de un sfert din produsele alimentare care poartă marca faimoasă „made in Italy” sunt realizate prin munca străinilor. O armată de peste 370.000 de oameni, din 155 de țări, care și-au găsit un loc de muncă în sectorul agricol, asigurând 27% din totalul zilelor de lucru necesare sectorului.
Datele provin din Dosarul Statistic al imigrației din 2019. Crește și numărul străinilor care conduc întreprinderile agricole: sunt 17 mii.
Comunitatea muncitorilor agricoli prezenți în Italia, arată datele, îi are pe primul loc pe români (107.591), urmați de marocani (35.013), apoi indieni (34.043). Urmează albanezii (32.264), senegalezii (14.165), polonezii (13.134), tunisienii (13.106), bulgarii (11.261), macedonenii (10.428) și pakistanezii (10.2723).
În unele zone, componenta străină este numeroasă și bine structurată: străinii culeg căpșuni în zona Verona, fructe în Emilia Romagna, struguri în Piemont, lucrează la ferme de lapte în Lombardia, la vie în Friuli sau la mere în Trentino .
Ettore Prandini, președintele Coldiretti, a declarat: „Muncitorii străini contribuie într-un mod structural și decisiv la economia agricolă a țării și reprezintă o componentă fundamentală pentru a garanta primatul „Made in Italy” în lume, pe un teritoriu unde securitatea la locul de muncă și legalitatea trebuie asigurate pentru a combate fenomenele criminale tulburătoare, care umilesc persoanele și munca lor și aruncă o umbră asupra unui sector care a ales calea să crească atenția către siguranța alimentară și ambientală „.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ