in

Familiile italiene, în datorii până în gât: medie de peste 20.000 de euro acumulate la bănci

Criză. Familiei italiene s-au îndatorat în medie cu peste 20.000 de euro, mai exact cu 20.341. Per ansamblu, ”pasivele” acumulate la bănci și instituții de credit – informează Cgia din Mestre – se ridică la 525,9 miliarde de euro. Datele sunt raportate la 31 decembrie 2016. Față de aceeași dată din 2015, datoria bancară a crescut cu 1,6%.

În mare parte creșterea ține de mini-redresarea înregistrată de consumurile interne. În primele 6 luni ale lui 2016, de exemplu, împrumuturile bancare acordate familiilor pentru achiziționarea de locuințe au crescut, față de anul precedent, cu 1,2% și cele pentru consum cu 5,5%.

La nivel teritorial, familiile cele mai îndatorate sunt situate în Lombardia. Pe primul loc sunt cele rezidente în provincia Milano, cu o datorie de 29.304 euro.

Pe al doilea sunt cele din Monza-Brianza cu 28.901 euro, iar pe al treilea sunt rezidenții din Lodi, cu 27.744 de euro.

Imediat după primele trei se află cele din Varese cu o datorie medie care se ridică la 27.198 de euro și cele din Como, cu 27.108 euro.

Prima provincie nelombardă pe care o găsim în acest clasament deosebit este Prato: familiile din această zonă toscană se plasează pe locul al șaselea și au datorii de 26.988 de euro. Imediat după găsim Roma, cu 26.792 de euro, și Siena, cu 25.624 euro.

Cele mai puțin îndatorate în acest clasament sunt în schimb familiile rezidente în provincia Reggio Calabria, cu datorii de 10.037 euro, cele din Vibo Valentia, cu datorii de 9.284 euro, și cele din Ogliastra, cu 9.151 euro.

În fine, familiile cele mai puțin îndatorate din Italia se află la Enna, cu 9.072 euro. Prin îndatorare medie a familiilor consumatoare italiene, ține să precizeze Oficiul de Studii al Cgia, se înțelege acea datorie generată de accesarea de împrumuturi pentru cumpărarea unei locuințe, pentru achiziționarea de autoturisme/motociclete și în general de bunuri mobile, de credite de consum, de finanțări pentru  renovarea bunurilor imobile etc.

”Din 2010 până în 2016, variația datoriei național a familiilor consumatoare a fost de +8,8% – subliniază  secretarul Cgil, Renato Mason – iar inflația de +7,4%. Cu toate acestea, trebuie semnalat că după vârful maxim atins în 2011, datoriile au scăzut în mod constant până în 2014, ajungând dă crească din nou în anii următori până la atingerea nivelului record de 525,9 de miliarde de euro în 2016”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românul care a produs accidentul în care au murit soția și copilul de 5 ani a încercat să fugă cu trenul. Arestat de carabinieri în gară la Ravenna

Un italian a găsit un portofel cu 1900 de euro, pierdut de un român: nu a stat pe gânduri, l-a înapoiat