Anul acesta a înfiinţat Coordonamentul Românilor din Italia, formaţiune apolitică care se propune ca o "masă rotundă" a reprezentanţilor comunităţilor de români din Peninsulă. Stănăşel intenţionează să candideze pentru ocuparea unui loc în Senatul României, din partea românilor din străinătate.
"Când am intrat în politică am ales să fac politica românilor din Italia"
Ştefan Stănăşel are 42 de ani, locuieşte la Prato, în regiunea Toscana şi este proprietarul unei firme care desfăşoară activităţi comerciale în cadrul departamentului de mărfuri al nodului feroviar Prato. Mai este asociat în alte două societăţi comerciale, partenerii fiind italieni. Este convins că datorită situaţiei materiale pe care o are va putea face o campanie electorală eficientă, care să cuprindă majoritatea zonelor unde există comunităţi mari de români. Fondurile pentru campanie mai vin şi din partea unor susţinători.
”Pentru a nu exista îndoieli asupra faptului că voi candida doar pentru interesul românilor din Diaspora, anunţ în premieră, prin intermediul Gazetei Româneşti că întreg salariul meu de parlamentar îl voi dona asociaţiilor care au nevoie de bani pentru proiecte socio-culturale serioase. O spun acum şi o voi reaminti ori de câte ori va fi cazul.”
Ştefan Stănăşel a demisionat anul trecut, în luna mai, din cadrul PDL Italia şi a înfiinţat Coordonamentul Românilor din Italia. La Bologna, în faţa Consulatului Român, a organizat un protest îndreptat împotriva Guvernului şi a preşedintelui Băsescu.
”Am ieşit din politica românească în luna mai 2011, dezamăgit de clasa politică din România şi de faptul că în Diaspora, din punct de vedere politic şi social nu s-a realizat nimic… doar promisiuni şi măriri de taxe consulare. Nu regret faptul că în trecut am optat pentru susţinerea şi ajutorarea clasei politice de guvernământ din România, sperând la fel ca o mare parte din conaţionalii mei din Diaspora, că acest instrument numit politică va fi vocea care ne va reprezenta în Parlamentul României şi în toate instituţiile statului român care au rolul de a se afla în slujba şi în serviciul cetăţeanului român, atât din ţară cât şi străinătate.” a declarat Stănăşel în urmă cu mai puţin de două luni, odată cu anunţul înfiinţării noii formaţiuni.
Stănăşel ne-a mai declarat că va candida pe lista unui partid politic doar în cazul în care vor exista propuneri serioase, cu un program clar şi bogat pentru românii din străinătate. în caz contrar va candida ca independent. Propunerea principală a românului e crearea unui minister al diasporei.
”Eu când am intrat în politică am ales să fac politica românilor din Italia, a românilor care trăiesc în afara ţării. Pe acelaşi principiu voi merge şi de acum încolo.
Dacă se vor concretiza anumite propuneri ale unor partide din România, voi alege candidatura pe listele unui partid. Dar atenţie, partidele trebuie să demonstreze prin programul lor că au o atenţie deosebită către românii din Diaspora. Dacă nu, voi alege calea candidaturii independente. Ceea ce îmi propun să realizez este în primul rând un minister al diasporei care, cu siguranţă, va avea mai multe posibilităţi de rezolvarea a problemelor românilor din afara ţării, decât un simplu departament.”
Andi Rădiu