Menu
in

EXCLUSIV şi HALUCINANT Procesul verbal al Congresului Diasporei, scris pe genunchi, cu greşeli de ortografie

Aflăm dintr-un Comunicat de presă al Consiliul Românilor de Pretutindeni, care are şi un „Biroul de Comunicare și Relații Publice”, ceea ce s-a decis la prima reuniune a Congresului Românilor de Pretutindeni, desfăşurată în perioada 24 — 25 Iunie 2016.

După lista celor 35 de componenţi ai Consiliului Românilor de Pretutindeni, aflăm cum s-a ales Biroul Executiv al Consiliului Românilor de Pretutindeni, compus din 9 membri: În urma votului liber exprimat conform legislației existente.

Cum aşa? Care legislaţie existentă? Conducerea Consiliului ar fi trebuit să fie aleasă pe baza unui regulament de funcţionare, aşa cum, dealtfel, spune şi legea: Cu prilejul primei sale reuniuni, Congresul îşi desemnează organele de conducere şi elaborează regulamentul de funcţionare.

Din informaţiile noastre, nu numai că acest regulament nu a fost elaborat, dar nu s-a întocmit la şedinţă un proces verbal al acestui important for care să reprezinte diaspora. Iată însă ce spune comunicatul:

” După încheierea procesului de vot pentru alegerea Consiliului Congresului Românilor de Pretutindeni și a Biroului Executiv, a avut loc o primă conferință de presă pentru anunțarea Consiliul Românilor de Pretutindeni.

În continuarea lucrărilor Congresului, au fost supuse dezbaterii Statutul și Regulamentul de Funcționare a Consiliului Românilor de Pretutindeni elaborându-se forma pentru Statutul și Regulamentul de Funcționare ale sale.

Întreaga documentație elaborată și redactată în urma lucrărilor Congresului Românilor de Pretutindeni, va fi înaintată în data de 27 Iunie 2016 Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.”

Din mărturii directe, am aflat că nu s-a supus dezbaterii niciun statut şi niciun regulament de funcţionare. Sâmbătă seara, chiar dacă mai mulţi delegaţi au protestat pentru lipsa statutului, motiv de invalidare a Congresului, şedinţa s-a închis în mod aproape nepoliticos. Ultimii delegaţi rămaşi până la capăt au fost daţi afară din Parlament, fără să mai dezbată sau să semneze ceva.

Un document al Congresului există totuşi şi Gazeta Românească este în măsură să îl prezinte în exclusivitate.

Este vorba de procesul verbal despre desfăşurarea Congresului. Întocmit în mod creativ, pe o foaie dintr-un carnet, scris de mână fără mult talent caligrafic, dar şi fără talent ortografic, acest document care va fi înaintat Parlamentului României spune:

„Procesul verbal,

Modul de funcţionare şi organizare a Consiliului Românilor de Pretutindeni, precum şi organele de conducere ale Congresului Românilor de Pretutindeni, se va (sic! – n.r.) definitiva, vota şi trimite către birourile permanente reunite ale Camerei deputaţilor şi Senatului, în data de 26 iunie 2016, în modalitate on-line.

Se vor definitiva, că sunt mai multe! Dar să trecem mai departe: urmează trei rânduri halucinante, dealtfel şi tăiate:

„Prin această decizie se prelungeşte Congresul Românilor de Pretutindeni până pe data de 26 iunie 20167, ora 23.59.”

Să râzi, sau să plângi? La 23.59 si 30 de secunde ar fi fost prea târziu.

„Acest proces verbal s-a încheiat astăzi, 25 iunie 2016 la Palatul Parlamentului.”

Urmează câteva semnături indescifrabile, aparent ale lui Tommy Tomescu şi Marius Livanu.

Iată în continuare componenţa Consiliul Românilor de Pretutindeni: Plushkis Nikolay (Kazakhstan), Captari Svetlana (Republica Moldova), Copolovici Carmen (Israel), Levcic Iurie (Ucraina), Bujdei Gabriela Simona (Austria), Cuciureanu Ana-Maria (Grecia), Chihaia Dumitru (Belgia), Stan Dorinel (Serbia), Nicula Rareș Bogdan (Irlanda), Maroșan Marius Vasile (Irlanda), Savic Aleksandar (Serbia), Georgiev Ivo Filipov (Bulgaria), Păduraru Ionete Manuel Gabriel (Spania), Banu Ion John (SUA), Sarega Ion (SUA), Tomescu Tommy (Marea Britanie), Radu Loghin Cornel (Belgia), Radoslavova Plamka (Bulgaria), Sachter Ilie (Israel), Hant Laura-Daniela (Austria), Caraman Marius (Italia), Gălățanu Corina Mihaela (Italia), Huci Giani Cătălin (Italia), Irimie Cristina (Marea Britanie), Saroz Niculina (Spania), Fleșeriu Dorin (Belgia), Ghiță Niculița (Grecia), Prisăcaru Gheorghe Mirel (Marea Britanie), Jon Magda (Serbia), Ene Daniela Ramona (Spania), Chiriac Viorela Alina (Italia), Livanu Marius (Italia), Stankovic Bojko (Serbia), Manta Iulian (Italia), Zlatov Claudia (Italia).

şi componenţa Biroul Executiv al Consiliului Românilor de Pretutindeni, compus din 9 membri:

* Președinte — Livanu Marius

* Prim-vice Președinte — Tomescu Tommy

* Vicepreședinte: Huci Giani Cătălin, Manta Iulian, Nicula Rareș Mihai, Radu Loghin Cornel, Saroz Niculina, Stakovic Bojko

* Secretar: Savic Aleksandar

S.C.

Consiliul Diasporei, în ilegalitate: desfiinţarea şi banii înapoi!

”Alegeri pentru Congresul Diasporei împreună cu parlamentarele”, propunerea ARI

„Congresul pocăiţilor” – Diaspora, închisă în curtea Domnului

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version