S-a făcut dreptate pentru Andreea Cristina Zamfir, românca de 26 de ani crucificată, în 2014, la Florenţa. Asasinul fetei, instalatorul italian Riccardo Viti, a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare. Aceasta a fost pedeapsa la care a fost condamnat și cu doi ani în urmă, în 30 septembrie 2016, de această dată decizia fiind definitivă. Procurorul ceruse închisoare pe viață.
Decizia Curţii de Casaţie din Italia, în dosarul morţii tinerei Andreea Cristina Zamfir, a fost dată pe 27 februarie 2018, anunţul fiind făcut de avocatul fetei, Gabriele Dallara (totodată colaborator al Gazetei Românești) pe Facebook.
„DREPTATE PENTRU CRISTINA ZAMFIR: ASASINUL A FOST CONDAMNAT DEFINITIV DE CATRE CURTEA DE CASAȚIE
Știre de ultimul moment, in premieră.
Revin acum acasă, de la Roma; eram acolo din primele ore ale dimineții, pentru procesul de gradul III referitor la omorul Cristinei Zamfir, biata femeie română violată și lăsată sa moară răstignită la Firenza. Acum câteva minute Curtea de Casaţie a condamnat definitiv asasinul, Riccardo Viti. O tânără femeie nu mai exista, dar condamnarea este acum definitivă si maniacul asasin va îmbătrâni la închisoare.
Gândurile mele merg catre mama si sora Cristinei: Dorina si Alina. Le promisesem condamnarea asasinului; nu promit des dar, când o fac, mențin promisiunile. Le mulţumesc tuturo celor care m-au ajutat in acest proces dificil, atât colaboratorilor cât si prietenilor români care s-au interesat de caz.
Am calatorit azi-noapte, pentru a fi sigur ca ajung la Roma in această dimineață, in pofida problemelor din transport. Acum sunt foarte obosit, dar ma întorc acasă mulțumit: s-a făcut dreptate”, a scris avocatul pe pagina lui de Facebook.
Femeia a fost găsită crucificată sub un pod al autostrăzii A1 la Firenze pe 5 mai 2014. A murit din cauza leziunilor interne. Corpul său fără viață era legat de o bară, cu brațele largi, pe via del Cimitero la Ugnano, la granița dintre localitățile Firenze și Scandicci, sub un pod.
Criminalul a fost descoperit la scurt timp după: Riccardo Viti, instalator de 55 de ani, a mărturisit crima mamei sale, în momentul în care a bătut poliția la ușa sa. Apoi mărturia completă în fața procurorului adjunct Canessa: «Îmi cerea să încetez, dar după ce fata a început să urle am fost cuprins de panică. Nu voiam să o ucid, însă am fost cuprins de panică».
Femeia a fost legată şi torturată, apoi a fost abandonată în agonie. A murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă. Viti, maniac sexual, obişnuia să tortureze prostituatele cu cozi de mătură. El numea aceste torturi sadice “jocuri erotice”.
După aflarea sentinței, mama Andreei Zamfir a răspuns, prin intermediul avocatului Gabriele Dallara, în exclusivitate pentru Gazeta Românească, la câteva întrebări.
Doamnă, cum vă simțiți la sfârșitul procesului judiaciar care a dus la condamnarea definitivă a lui Viti, asasinul ficei dumneavoastră? Care sunt sentimentele pe care le aveți?
Au fost 4 ani lungi. Dar, în sfârșit, la sfârșit…ușurare pentru condamnare.
Ce sentimente aveți pentru Viti în acest moment?
Același din prima zi: o furie imensă.
Cum îl vedeți pe Viti: un maniac? un monstru? un scelerat dar și victima circumstanțelor? Un bolnav mintal?
Un monstru.
Îl puteți ierta acum? Sau în viitor?
Iertarea nu va fi niciodată pentru asasinul fiicei mele.
Ce-ați vrea să-i transmiteți lui Viti? Și dacă ați avea posibilitatea de a-i pune o întrebare care ar fi aceea?
…
Ce ați transmite mamei lui Viti, ca de la mamă la mamă, dacă v-ar putea auzi?
Durerea dânsei e sigur mai mică decât a mea. Dumneaei îl poate vizita în pușcărie, dar îl vede viu. Eu, vizitele le fac la cimitir și mi-au rămas doar amintirile.
Dacă fetele carora Viti le-a făcut rău ar fi fost toate italience, după părerea d.voastră poliția și-ar fi dat mai mult silința să-l prindă, înainte de a mai muri una?
Fără îndoială. Cum l-au găsit după 5 zile îl puteau găși și înainte.
De cine ați fost ajutată în această perioada? Vreți să mulțumiți cuiva?
Înainte de toate vreau să mulțumesc avocatului Gabriele Dallara care a fost alături de noi din prima zi și până azi. Lui nu putem să-i mulțumim suficient. Primarului din Montesarchio, domnul Franco Dammiano, care și el din primul moment ne-a pus la dispoziție serviciile primăriei. Lui, al meu “mulțumesc”. Și în sfârșit, ginerelui meu, domnul Jose Alves, pentru lupta din toți acești 4 ani.
Instituțiile italiene și-au făcut simțită solidaritatea? Instituțiile române?
Solidaritate doar în prima săptămâna (CASCRU, CARITAS)…nimic mai mult! Entitățile doar din primăria din Montesarchio în acești 4 ani.
Dacă Cristina v-ar putea auzi în acest moment, d.voastră ce i-ați spune?
Că-mi lipsește enorm….durerea mea în a ști că nepoții mei vor crește fără mamă (aș fi vrut s-o cunoască)
Aveți păreri de rău pentru Cristina? Ceva ce ați făcut fără să fi vrut sau ceva ce nu a făcut și ar fi vrut să facă?
Îmi pare nespus de rău că după 6 luni după ce-a plecat de acasă și când a telefonat spunându-mi că vine din nou acasă nu m-am dus eu să o caut.
Cristina este asociată cu un fapt înfricoșător, dar d.voastră cum ați vrea să fie amintită Cristina?
Aș vrea ca fiica mea să fie ținută minte ca o femeie care și-a sacrificat viață pentru copiii ei.
Ce raport aveați cu Cristina? Ce raport era între fiicele sale, Cristina și Alina? Ce fiica era Cristina? Ce persoană era? Cum era viața ei de copil mic și mai mare? Ce-i plăcea și ce nu-i plăcea?
De Alina nu se despărțea, făceau totul împreună. Nu-mi amintesc să le fi văzut supărate una cu cealaltă. Alina s-a schimbat mult după plecarea ei în 2009. Nu erau gemene dar se comportau ca și cum ar fi…Cristina mă ajută mai mult în casă era mereu prezența în a da o mâna de ajutor. Și vedeam mereu bucuria sa când tatăl ei se întorcea acasă de la muncă.
Aveți vreo amintire mai importantă din viața Cristinei, de când stăteați împreună, pe care vreți s-o împărtășiți cititorilor noștri?
Îmi amintesc când în 2007 am ajuns în Italia ea mi-a spus: “mama, viață noastră se va schimba”. Dar fericirea ei a fost de scurtă durată. În 2008, după moartea tatălui său nu mai era tânăra veselă de înainte. Până când a plecat pentru a nu mai sta în același loc unde a murit tatăl ei.
