Celor care îi cer lui Berlusconi să se retragă li s-a adăugat recent Edward Luttwak, care a explicat că nu mai este timp nici măcar pentru a aştepta eventuale alegeri anticipate în primăvară:
“Trebuie acţionat imediat. Şi cum guvernul Berlusconi nu pare în stare să facă ceva, este nevoie de un nou guvern, cu mari personalităţi transversale”.
După ce a identificat cauzele crizei din Italia (actuala majoritate şi premierul), Luttwak propune mai multe soluţii pentru ieşirea ţării din criză: “Cele de care se vorbeşte de mai mulţi ani: liberaliză ri, privatizări, simplifică ri birocratice, tăiere drastică a cheltuielilor publice. De ce nu se ridică vârsta pensionării ca în alte ţări europene? De ce nu se taie pensiile peste 4000 de euro? De ce şefii din instituţiile publice, începând cu Guvernatorul Băncii Italiei, au salarii care sunt dublul sau triplul celor ale colegilor lor francezi, germani şi americani şi deseori iau şi pensii bogate? Cu ce tupeu cer ajutor altor europeni care câştigă mai puţin decât ei?”
Edward Luttwak s-a născut la Arad, unde şi-a petrecut primii patru ani din viaţă…
«Părinţii mei au plecat din Arad după victoria comunistă din România, în noiembrie 1947. Familia mea era evreiască tradiţională şi contrar multora, noi eram pro-români şi nu pro-unguri, din acest motiv familia a supravieţuit. Mulţi evrei plecau din Arad către nordul Transilvaniei unde au fost ucişi, majoritatea de către unguri. La Arad şi în sud nu s-a întâmplat aşa. Era o alegere de natură culturală şi psihologică. Eu eram cel mai mic, mai aveam doi fraţi. Am plecat din România când aveam patru ani, am stat în Italia până la 11 ani, când am fost dat afară de la şcoala ebraică din Milano pentru că luptam şi împărţeam pumni! Ai mei m-au trimis să studiez în Anglia, unde box-ul era foarte apreciat, acolo nu eram pedepsit, ci dimpotrivă, eram premiat! Eu sunt mulţumit că datorită comportamentului meu am ajuns în Anglia!»
La Londra, Eqward a studiat la “London School of Economics and Political Science”, apoi a absolvit “Johns Hopkins University” din Statele Unite.
«În America, primul meu loc de muncă a fost de asistent al secretarului ministrului Apărării. Şi nu eram cetăţean american. Eu aveam cetăţenia română până când am plecat în 1947, apoi şi cetăţenia engleză. Sunt un naturalizat “british”. Tata a avut afaceri în multe state, în Italia a început cu sectorul comercial, deschizând prima fabrică de plastic din Europa, la Palermo în 1949. Cine are mijloace puternice, trebuie să fie responsabil, aşa spunea.»
Cum aţi plecat din Arad în 1947?
«Părinţii mei aveau mulţi bani, şi am plecat în noiembrie 1947 cu un paşaport regal. Am avut oportunitatea să vorbesc des pre acest fapt cu Regele Mihai, l-am cunoscut de-a lungul anilor, de asemenea pe simpatica sa soţie. Am plecat legal cu un paşaport care avea pe siglă Regatul României, un paşaport familial cu fotografiile tuturor membrilor familiei noastre. Am avut două frumoase cabine pe unica navă românească de pasageri, “Transilvania”, plecând de la Constanţa spre Napoli. La Napoli ne-am oprit aproximativ o lună la luxosul hotel “Santa Lucia”. Acest hotel nu fusese confiscat de guvernul militar. După aceea am plecat spre Palermo, fiindcă părinţii mei cunoşteau deja Sicilia de dinainte de război.»
Au fost în vacanţă în Sicilia?
«Da, mai întâi în vacanţă. Şi-au luat o vilă la Mondello şi un apartament în Palermo, aproape de Politeama, în Via Principe di Villa Reale în decembrie 1947. Ei veniseră în obligatoria lună de miere în 1938 la Veneţia şi Taormina şi după această lună de miere şi-au organizat o nouă călătorie în munţi, cu cortul şi caii prin pădurile Albaniei populate de urşi şi de bandiţi! Adorau zonele sălbatice.»
Vă amintiţi adresa din Arad?
«Da, sigur. Era Gudmon Palota, era lângă piaţa Teatrului; era un apartament modern într-o casă construită în anii 30.»
Interviul cu Gheorghe Gheorghiu Dej şi “norul negru- Ceauşescu”
Aţi mai fost vreodată după aceea la Arad sau îl alt oraş din România?
Ne-a invitat la vila lui din Snagov, acolo l-am întâlnit pe ministrul securităţii Chinei, Li Zhen şi preşedintele prezidiului Uniunii Sovietice, Anastas Mikojan. (Râde) Am luat cina cu ei la 24 de ani! Fiul lui Li Yhen e un comandant militar şi a venit la mine în vizită la Washington, i-am arătat o fotografie cu mine şi tatăl lui! Atunci la Bucureşti am întâlnit multă lume educată, curajoasă sau mai puţin curajoasă. Era o perioadă de mari speranţe în România, era o creştere economică, era independentă faţă de Rusia, era un bun moment, lu mea era pozitivă. Pe mine nu mă interesa să mă întorc, mai ales după apariţia “norului negru-Ceauşescu”. Dacă România ar fi continuat aşa din 1964, fără dictatură, fără acest decăzut, fără această mână neagră, probabil aş fi avut raporturi cu România. Nu era posibil!»
Ceauşescu avea bune raporturi cu americanii la început!
«Da, la nivelul diplomatic, la distanţa de un braţ cum se spune în engleză. De la acea distanţă e comod să faci bine. Dar pentru mine personal, după ce am fost la Bucureşti în 1964, nu avea sens, nu puteam face nimic util. Ceauşescu, la nivel diplomatic ştia să-şi servească proprii clienţi, iar pe mine nu mă interesa acest aspect. Ştiam că este o ţară în care nimeni nu vroia să meargă.»
Cine v-a ales numele de Nicolae?
«Părinţii! Mai întâi Edward scris în engleză; pentru că tatăl meu, Iosif, nu cunoştea cuvântul “frică”, s-a dus în 4 noiembrie 1942 să îmi înregistreze certificatul de naştere, gîndindu-se la englezi – Edward – şi la ruşi – Nicolae. El a declarat răspicat că este contra germanilor şi vroia să învingă aliaţii! În acel moment, România era în război alături de germani, împotriva englezilor şi ruşilor, în timpul luptelor de la Stalingrad. Acesta era felul de a fi al tatălui meu. Mi-a dat două prenume interzise în acea perioadă. Tata era originar din Arad. Mama era “straniera”, era din Timişoara; o altă lume în Timişoara, mult mai avansată decât în Arad. Tata trebuia să stea în Arad fiindcă era un aeroport; din anii 30, mai precis în 35, 36, 37 lua aeroplanul spre Amsterdam, Rotterdam, Roma să facă afaceri. El trebuia să trăiască la Arad, nu avea altă alegere.»
Cum v-o amintiţi pe mama?
«Pe mama o chema Clara. Erao mare jucătoare de tenis de câmp,la clubul din Timişoara şi juca cu bărbaţii, nu cu femeile, fiind foarte puternică. Era evreică sefardită. Ea vorbea foarte bine franceza şi ne-a învăţat şi pe noi. Era interesată de literatură şi ne-a molipsit şi pe noi. Când a murit a lăsat mii de cărţi în mai multe limbi. Primul lucru pe care l-a făcut când am ajuns la Palermo, a angajat un şofer din Sud-Tirol italian, sigur un ex-nazist care se ascundea la Palermo. Ca femeie de casă era fără speranţe. Haos total. Aveam personal acasă care ne ajutau, aceia erau disperaţi: ei ordonau, ea dezordona… ea vroia sa ajute! Când aşeza masa punea greşit, stia să gătească două, trei lucruri. Dar ne-a oferit cultură şi o atitudine sportivă.Vă mărturisesc că deşi faceam parte dintr-o familie bogată, de multe ori mă duceam la şcoală cu un ciorap de un fel şi celălalt diferit. Eram cel mai rău îmbrăcat dintre copii. Nu mă interesa absolut deloc. În Italia, unde în aceste şcoli private copiii mergeau aranjaţi, eleganţi ca mici domni pe atunci, noroc că această modă a trecut, dar pe atunci erau formali, eu mergeam la şcoală în zdrenţe. Şi acum prefer să mă îmbrac la fel, nu să fac “figurino”. Eu cumpăr doar de la reduceri haine!»
Pe ce cheltuiţi banii?
«Pe familie.»
Totuşi, aveţi o pasiune la care nu rezistaţi…
«Eu sunt consultant militar, scriu cărţi pe aceste argumente, dar lucrez şi în teritoriu. Şi când exista posibilitatea să merg în locuri cum ar fi Columbia, să particip la o operaţiune militară, nu pot să spun nu! Nu rezist! Soţia mea (Dalya Luttwak născută în Galileea, în kibuţ, sionistă, sculptor cunoscut în lume – n.r.) mă însoţeşte… şi ea are un mare spirit de aventură. Cu soţia mea am fost în Amazonia, dar nu printr-o excursie organizată ci cu canoe. Avem un băiat şi o fată, şi ei diferiţi… Ne consideră părinţi un pic nebuni, ei cred că suntem simpatici şi utili! Complet nebuni! Ei ştiau că părinţii prietenilor lor erau respectabili.»
După ce aţi plecat, v-aţi mai adus aminte de România?
«La Milano am crescut într-o casă evreiască unde ascultam Maria Tănase! Îmi placea România muzica tradiţională ţărănească, folclorul. Tatei îi placea mult “Doina din Maramureş“. Niciuna din cărţile mele nu este tradusă în româneşte. Mi-aş dori să vin în România şi să-mi prezint cărţile traduse în româneşte.»
Crina Suceveanu
