Menu
in

Evacuare de proporții la Milano, peste o mie de romi îndepărtați din clădiri ocupate abuziv

Evacuare de proporții pe 25 noiembrie la Milano, în clădirile fostei fabrici Italmondo. Forțele de ordine și Protecția Civilă au îndepărtat peste o mie de romi din clădirile ocupate în mod abuziv de circa un an.

Situația atinsese și depășise deja orice limită: o mie de persoane – printre care foarte mulți copii – înghesuite înăuntrul și în afara halelor printre șoareci, barăci și tone de deșeuri; furturi, jafuri și agresiuni de orice tip.

La evacuare a fost prezent și consulul român la Milano. Nu s-au înregistrat tensiuni, cu excepția unui protest al unui grup de romi care a amenințat că va arunca în aer câteva butelii de gaz. Mulți au plecat înainte de ora 10, când au sosit blindatele carabinierilor și poliției.

Dintre evacuați, 254, împărțiți în grupuri familiale, în majoritate romi români, au plecat cu autobuzele puse la dispoziție de Atm către centrele de primire de pe via Barzaghi și via Lombroso din Milano. Găzduire care prevede semnarea „pactului social” cu Primăria: fără infracțiuni, copii înscriși la școală, muncă.

„Am demonstrat că există un alt mod pentru a îndepărta taberele din oraș respectând drepturile persoanelor și în special ale minorilor. O schimbare profundă după ani de evacuări și deplasări continue fără un proiect sau o soluție adevărată”, a declarat consilierul pentru Siguranță Marco Granelli.

Multe familii evacuate fuseseră deja îndepărtate în urmă cu doi ani de pe via Triboniano. În acea ocazie fiecărui locuitor i-a fost acordată o sumă de bani pentru a părăsi Italia și a se întoarce în România. Nu a fost așa. Acum riscul major este cel al unei noi ocupări abuzive.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version