Menu
in

Editorial în Corriere della Sera: ”Ar trebui să ne cerem scuze de la români”

Corriere del Veneto, cotidian din grupul Corriere della Sera, a publicat un editorial cu titlul „Ion, l’eroe «normale» che rompe i pregiudizi su un popolo nel mirino” (Ion, eroul normal care distruge prejudecățile față de un popor luat în vizor), semnat de Massimiliano Melilli. După multă vreme, este primul comentariu favorabil din presa italiană la adresa românilor.

„Sunt lucruri pe care trebuie să le facem și fără a fi eroi. Nu mă numiți astfel. Eu trebuia să protejez acea fetiță”. Cuvintele (și povestea) ale unui erou „normal”, Ion Purice, de 29 de ani, român, căsătorit, tatăl unui copil de trei ani, camionagiu al unei firme din Porto Viro, casă la Taglio di Po. Alaltăieri, pe A4, acest bărbat și-a pus de-a latul camionul pentru a proteja de mașinile în viteză un monovolum implicat într-un accident.

Ion Purice, șoferul devenit erou în Italia. Patronul: ”Peste 50 de jurnaliști îl așteaptă pentru a-l intervieva”

Mai mult. Ion a coborât din cabină și a făcut scut cu corpul său în mijlocul autostrăzii, gesticulând ca un nebun către mașinile care soseau: lângă parapetul de protecție era întinsă o fetiță de opt ani, catapultată în afara mașinii.

Apoi Ion a plecat. Ca și cum nu ar fi făcut nimic excepțional. A doua zi din nou la lucru. Ca întotdeauna. Niciun cuvând privind cele întâmplate în timp ce părinții micuței și întreaga Italie căutau un erou fără nume. Astăzi Ion este tot Ion de ieri, eroul „normal” care vorbește în dialect venet.

Casă, camion și o inimă atât de mare. Ion e celălalt la noi, proiecția nobilă a unui gest facil de spus, aproape imposibil de făcut: să-ți riști viața în numele aproapelui.

Dar Ion este și unul dintre noi. Cel puțin, ar trebui să fie. În schimb e român. Oficial cetățean european din toate punctele de vedere dar încă astăzi la noi considerat, ca majoritatea conaționalilor săi, „străin”.


 

Ministrul Maurizio Lupi l-a sunat pe eroul Ion Purice: „Îl stimez pe acest om”

Cum străini sunt – și cronica tot mai des ne amintește acest lucru – eroii protagoniști ai unor gesturi ieșite din comun: se aruncă în marea furtunoasă pentru salvarea vieților și deseori mor înecați; dejoacă furturi și jafuri reacționând cu mult curaj în fața unei infracțiuni: oferă îngrijire persoanelor în dificultate la colțurile orașelor noastre; se angajează cu dedicație în asociațiile de voluntariat.

Mici mari acțiuni ale unei umanități pierdute pe care cu avântul său solidar Ion acum ne-o amintește: „Sunt lucruri pe care trebuie să le facem și fără a fi eroi”. Iată, o avertizare adresată nouă tuturor cu delicatețe, aproape în tăcere, fără tevatură. Părinții copilei, dacă ar putea, i-ar construi un monument acestui bărbat. Au declarat deja că vor să-l întâlnească, pentru a-i mulțumi. Numai imaginându-ți scena, ți se face pielea de găină. Primarul din Taglio di Po l-a primit deja în mod oficial, există un premiu pentru Ion.

Președintele transportatorilor va cere ministrului Infrastructurilor, Lupi, o recunoaștere. Nu este exclus ca și Președinția Republicii să se activeze în fața acțiunii deosebit de curajoase a lui Ion Purice, camionagiu român acum polesan (din regiunea Polesine – n.r.).

Ambasada României în Italia salută gestul cetăţeanului român Ion Purice

Premierea acestui bărbat înseamnă să ne împăcăm cu conștiința noastră, să ne convigem că o acțiune frumoasă este posibilă în fiecare zi, la toate latitudinile, cu orice pașaport în buzunar. însă premiul cel mai important ar trebui să i-l dăm lui Ion toți împreună. Un premiu simbolic dar tangibil, fără multe discursuri ci cu multă autocritică: să ne cerem scuze o dată pentru totdeauna românilor care trăiesc și lucrează la noi.


 


Povestea lui Ion scutură în sfârșit metodica noastră conservare de prejudecăți privind acest popor. Sigur, există nenumărate povești privind românii. Se întâmplă, se vor întâmpla. Dar există și multe, foarte multe povești în care căștigă curajul și solidaritatea de tip românesc.

 

Precum cea pe care ne-a dăruit-o camionagiul Ion. A sosit momentul să-i considerăm pe români cetățeni. Întru totul. Trebuie să o facem ca respect pentru o faptă bună: protejarea unei fetițe rănite, pe o autostradă. „Și abia aștept să o cunosc și să știu că se simte bine„, mărturisește aproape jenat Ion Purice, de 29 de ani, camionagiul român. Eroul normal.

(sursa: Corriere del Veneto)

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version