Numai în România se putea întâmpla aşa ceva: plagierea unor insulte. În ţara unde plagiatul este model de viaţă, Mircea Pal (foto), un lider din Satu Mare al Partidului Liberal Reformator (PLR – partidul lui Tăriceanu) a publicat un text insultător la adresa diasporei. dar textul este copiat dintr-un editorial apărut într-un ziar din Cluj, pe care l-am comentat şi noi în Gazeta Românească.
Se mai întâmplă ca oamenii să publice pe pagina lor de facebook texte de pe internet cu care sunt de acord şi uneori uită să specifice clar sursa… Se întâmplă. Dar există două elemente care arată ca Mircea Pal a plagiat deliberat:
Din textul original, „Cum inteleg programatorii si capsunarii Romania lucrului bine facut”, semnat de Claudiu Mocan în www.ziardecluj.ro în 24 Decembrie, Pal a tăiat mai multe fragmente.
«…Toate povestile lor incep cu amintirea alegerilor si negresit cu sintagma atat de draga lor „noi, diaspora”. E un fel de mangaiere a lor dupa toti anii astia in care cei de acasa ii numeau „capsunari” si „spalatori de cururi”.» se spunea în textul original.
Pal taie ultima parte, poate i s-a părut „prea tare” să o semneze.
În al doilea rând, textul a apărut într-o publicaţie foarte cunoscută, Vocea Transilvaniei, iar Mircea Pal a ajuns celebru. Dacă ar fi fost vorba de o neînţelegere, Pal ar fi putut preciza că a luat textul din altă parte. Nu a făcut-o.
Iată ce scrie Vocea Transilvaniei:
Unul din liderii PLR Satu Mare a postat pe o rețea de socializare o scrisoare adresată românilor din Diaspora în care deplânge faptul că românii plecați în Occident nu contribuie la bugetul de stat din România, dar au pretenția de a dicta mersul lucrurilor din țară.
Negreșteanul Mircea Pal lucrează în sistemul bugetar, fiind directorul economic al Aerportului Satu Mare, după ce a ocupat o funcție similară și la Spitalul Județeam de Urgență Satu Mare. Fost membru PNL Satu Mare, el a trecut la PLR odată cu deputatul Ovidiu Silaghi și președintele CJ Satu Mare, Adrian Ștef.
Scrisoarea lui Mircea Pal este intitulată ”Dragă diaspora, ai venit dar ai plecat… Nu-i corect!!!” și se adresează celor ”care până mai ieri se numeau căpșunari, zilieri și îngrijitori de moși și babe, iar acum se autointitulează diaspora”.
Şi aici încep citatele din textul lui Claudiu Mocan, cuvânt cu cuvânt.
În final, se mai spune că PLR Satu Mare a avut rezultate foarte slabe la ultimele alegeri prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu obținând în turul I doar 5,4% din voturi în județul Satu Mare.
Sorin Cehan
Vadim Tudor, nou atac asupra diasporei: „L-aţi votat pe Căpşună Vodă, mai bine v-aţi fi împuşcat”