“Dorim ca un număr cât mai mare de asociaţii să beneficieze de finanţarea nerambursabilă acordată de către statul român, aşadar am hotărât organizarea, în acest an, a unei noi sesiuni de finanţare pentru proiectele mediului asociativ românesc de pretutindeni.”, a precizat oficialul român, într-un comunicat publicat pe site-ul Departamentului.
Totodată, a fost decisă prelungirea termenului până la care pot fi depuse contestaţiile legate de sesiunea de finanţare ianuarie 2015, prin stabilirea datei de 17 aprilie inclusiv.
“Ţinând cont de faptul că sărbătorile pascale se suprapun cu perioada legală de depunere a acestor contestaţii, considerăm că se justifică prelungirea termenului de depunere pentru cei care doresc să îşi exercite acest drept”, a mai declarat ministrul Tîlvăr.