Programul anual privind finanţarea nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora.
Context Potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2014, Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni i-a fost alocat un buget de 10.000 mii lei pentru finanţarea nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, în baza Legii nr. 321/2006.
În scopul acordării finanţărilor nerambursabile Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni poate organiza una sau mai multe sesiuni de finanţare în cursul anului 2014 până la angajarea, în integralitatea sa, a bugetului alocat cu aceasta destinaţie. În cursul lunii ianuarie 2014 DPRRP demarează prima sesiune de finanţare aferentă anului 2014, afişând în acest sens un anunţ pe site-ul instituţiei (www.dprp.gov.ro).
În acest sens, vor fi postate pe site-ul mai sus menţionat următoarele materiale:
- Ghid de finanţare
- Model contract
- Cerere de finanţare
Documentele au fost elaborate în baza Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate.activităților românilor de pretutindenid relaţia cu românii de pretutindeni:
- 1. Cultură – „Constantin Brâncuşi”
- 2. Mass–media – „Mihai Eminescu”
- 3. Educaţie – „Nicolae Iorga”
- 4. Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”
- 5. Societatea civilă – „Dimitrie Gusti”
De asemenea, DPRRP va iniţia, organiza sau sprijini orice alte proiecte considerate necesare şi oportune pentru realizarea obiectivelor sale, în limita resurselor bugetare, precum și acţiuni în plan politico-diplomatic.