Menu
in

Noi detalii în cazul româncei ținută prizonieră: ”Îi spărgea capul şi i-l cosea cu nailon de undiţă”. STATUL ROMÂN INTERVINE!

Românca salvată de carabinieri, ţinută prizonieră timp de 10 ani, se numește Mihaela Maricela C., iar familia ei este din comuna Cerchezu, judeţul Constanţa. În vederea acordării de sprijin imediat victimei cetățean român și celor doi copii, găsiți în condiții inumane, în Italia, în localitatea Lamezia-Terme, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a activat grupul interministerial din care fac parte toate instituțiile de resort din România.

Jurnaliștii de la Adevărul au descoperit detalii despre familia Mihaelei: locuieşte în comuna Cerchezu, din judeţul Constanţa. Mama sa, Maria Trofoşilă, mai are două fete: Cornelia şi Ancuţa. ”Mihaela a plecat la 2 Mai să lucreze. Acolo a găsit un om cu care a făcut un copil. Familia băiatului era săracă, mama lui aduna de pe la gunoaie. Mi s-a făcut milă şi atunci aveam vaci, păsări şi fata mea a zis că vin să locuiască cu noi, la Cerchezu“, povesteşte femeia.

Dar problemele au început să apară şi atunci Mihaela a decis să plece în Italia ca să-şi scape familia de sărăcie. Între timp, tatăl copilului i-a dat în judecată pentru custodia celui mic şi a avut câştig de cauză. „Nu mi-am mai văzut nepotul de patru ani, că nu mai am voie“, plânge femeia.

O vreme, Mihaela i-a trimis bani, diverse sume în euro, pentru copilul ei, după care, nimic. Mama sa s-a dus inclusiv în Italia s-o caute. A lipit poze pe stâlpi şi a întrebat în stânga şi în dreapta. Nimeni nu ştia de fata ei. Parcă intrase în pământ. „Acum, când am aflat că este în viaţă, mi s-a făcut rău când am aflat cum a fost ţinută şi că i-a dat să mănânce din gunoaie, e declarat femeia pentru jurnaliștii de la Adevărul.

”M-am ţinut de fetele din 2 Mai cu care a plecat în Italia să-mi zică unde este fata mea, dar nu au vrut să-mi spună nimic. Nu mai credeam nimic. Mă gândeam că va veni, că o mai trece un an, doi… Am fost la biserici, am făcut colive şi am dat pomelnice, mă rugam la Dumnezeu să vină fata mea acasă. Unii îmi spuneau: «Fata ta e moartă, are un cap de cenuşă», dar eu niciodată nu mi-am pierdut speranţa că într-o zi va veni“, a mărturisit mama Mihaelei (foto).

Maria Trofoşilă, mama tinerei sechestrate în Calabria, sursa: adevarul.ro

Cazul româncei și al celor doi copii găsiți în Lamezia-Terme : o prioritate a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

În vederea acordării de sprijin imediat victimei cetățean român și celor doi copii, găsiți în condiții inumane, în Italia, în localitatea Lamezia-Terme, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a activat grupul interministerial din care fac parte toate instituțiile de resort din România (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane).

Totodată, ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, l-a chemat de urgență pe Ambasadorul Italiei în România, pentru a discuta despre complexitatea cazului și pentru a colabora îndeaproape pentru identificarea de soluții urgente și rapide pentru astfel situații.

MRP consideră acest caz o prioritate și menține în permanență legătura cu autoritățile locale.


Ultimele detalii publicate de jurnaliștii de la Corriere della Sera descriu tabloul îngrozitor al situației:

Îi spărgea capul şi i-l cosea cu nailon de undiţă. O ţinea izolată şi legată de pat de zece ani. O punea să-şi mănânce propriile excremente sau îi dădea alimente alterate. A violat-o chiar şi în timpul celor două perioade de graviditate. Ceea ce au avut carabinierii din Gizzeria în faţa ochilor atunci când au ajuns la locuinţa lui Aloisio Francesco Rosario Giordano, de 52 de ani, aflat la bordul unui triciclu Ape alături de fiul său în vârstă de nouă ani, a fost o scenă din filmele de groază. Felul în care arăta băieţelul, murdar şi subnutrit, a trezit bănuielile militarilor, care au ţinut neapărat să vadă la faţa locului situaţia familială a bărbatului, cunoscut ca un tip turbulent şi anchetat pentru violenţe sexuale şi comportament brutal în familie. Carabinierii, deveniţi bănuitori din cauza atitudinii lui Giordano, au ţinut să-l însoţească la locuinţă, în ciuda faptului că acesta susţinea că nu are un domiciliu stabil. Odată reperată zona, aceştia s-au aflat în faţa unui bordei făcut din tablă şi deşeuri, spun jurnaliştii italieni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version