in

Deputatul Doru Coliu cere despăgubiri pentru românii din Catalonia: ”Voi cere bani pentru începutul unei noi vieți, în altă țară”

Deputatul PMP de diaspora, Doru Coliu, intenționează să trimită o scrisoare publică președintelui Cataloniei, Carles Puigdemont, în care să solicite despăgubiri pentru românii care vor fi afectați de ieșirea Cataloniei din UE, după o eventuală desprindere de Spania și declarare a independenței.

”Pe mine mă interesează în primul rând românii din Catalonia și copiii lor. Am intenția să fac o scrisoare către Carles Puigdemont, în care îi voi solicita să îmi spună cum va proteja investițiile și proprietățile românilor atunci când vor ieși din UE și dacă le va plăti diferența de valoare și despăgubiri celor care vor să plece. Deoarece au fost parte atunci când s-au angajat în fața UE.”, ne-a transmis Coliu.

Deputatul Coliu este convins că mulți români din Catalonia vor pleca în alte zone ale Spaniei sau în alte țări, situație care va afecta multe familii.

”Mulți români vor pleca din Catalonia și pentru asta vor trebui să fie despăgubiți. Voi cere despăgubiri pentru începutul unei noi vieți în altă țară. De asemenea, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că primii care vor suferi vor fi copiii care vor schimba școala.”, ne-a declarat el.

”Condamn modul în care copiii au fost scoși la mitingurile separatiste și manifestații. O manieră greșită de sensibilizare.”, a completat el.

Politicianul nu a uitat-o nici pe soția președintelui Puigdemont, românca Marcela Topor:

”Iar pentru prima doamnă a Cataloniei am o singură întrebare: Cum ar vota dacă Transilvania ar vrea să se separe de Vaslui sau de orice alt oraș din Moldova sau altă zonă a României mai săracă? Probabil e de ajuns să spui că sunt mai bogați cei din Transilvania.”

”Pentru Guvernul Spaniei, în calitate de deputat al românilor din Diaspora, am un mesaj de solidaritate, de unitate! Iar în calitate de comunitar ce locuiește în Spania îi mulțumesc că această țară extraordinară a avut și are grijă de 1.300.000 de români. Spania este o țară bună pentru cetățenii ei și e la fel de bună și pentru Catalonia, provincie unde s-au născut, crescut și educat copiii mei care se simt și catalani, și spanioli, și români!

În rest sper din toată inima să le dea Dumnezeu minte limpede politicienilor catalani și să nu împingă țara într-un război civil ce îi vor distruge! Românii, în general, cred că vor respecta legile europene și Spania implicit.”, a mai spus Coliu.

Andi Rădiu

[email protected]

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Contrabandist român arestat la Caserta, confiscate 5.000 de cartușe de țigări în valoare de 300.000 de euro

Politicienii diasporei acuză: «Înainte se pleca din țară din lipsă de muncă, acum oamenii pleacă scîrbiți de această clasă politică coruptă»