”Un paradis” pentru delincvenții străini care preferă să-și ispășească pedepsele aici și nu în țările lor de origine, a spus pe 27 ianuarie procurorul general la Curtea de Apel din Bologna, Ignazio De Francisci, cu ocazia inaugurării anului judiciar.
”Italia nu a devenit numai o țară importatoare de deținuți străini, care preferă sistemul nostru celui din țara lor – avertizează procurorul, citat de agenția Dire – ci va deveni curând un fel de paradis penal pentru urmăriții români și pentru toate celelalte țări din Est”.
Procurorul arată cu degetul în special către ”o anumită jurisprudență” care ”împiedică transferarea deținuților străini pentru a-și ispăși pedeeapsa în țările de origine”, din moment ce ”favorizează preferința străinilor pentru închisorile italiene chiar și când nu se îndeplinesc condițiile”.
Dar cum funcționează? Deseori nu se dă executare mandatului european de arestare când închisorile țării străine nu oferă standardele minime prevăzute de regulile europene și astfel, continuă De Francisci, ”se întâmplă des ca arestatul român să rămână în libertate în Italia, întrucât România nu răspunde cererilor de informații privind starea închisorilor sale sau oricum ia timp”.
Există o anumită ”obișnuință a multor țări, În special Tunisia, de a nu recunoaște ca cetățean condamnatul care trebuie expulzat, de aceea condamnatul ispășește pedeapsa cu beneficiile italiene și reîncepe să comită infracțiuni. Potrivit procurorului general, ”sunt toate teme care pot găsi soluție atât la nivel politic, făcând presiuni asupra țărilor care nu colaborează cu loialitate, cât și la nivel intern prin revizuirea unor decizii sincer puțin de înțeles”. Altfel, subliniază De Francisci, ”este inutil să ne lamentăm dacă în țara noastră euroscepticii sunt în constantă creștere”.