in

Decizia Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial FĂRĂ paragraful legat de votul diasporei

 

Din Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, prin care Curtea Constituţională a României (CCR) stabilea românii din străinătate trebuie incluşi în stabilirea cvorumului pentru referendum, a dispărut un fragment cheie. Mai precis, decizia Curţii a fost publicată în Monitorul Oficial fără paragraful în care se menţiona legea după care este calculat cvorumul în cazul referendumului pentru demiterea preşedintelui, scrie Adevărul.

 

Ultimă oră/ Curtea Constituţională: Românii din străinătate "nu sunt înscrişi pe listele electorale permanente"

Iată paragraful lipsă: "În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul.(*)".

Guvernul a susţinut legea care stabileşte cvorumul este legea privind alegerile pentru Parlament, reglementare potrivit căreia românii cu domiciliul în străinătate nu figurează pe listele electorale permanente, astfel încât cvorumul nu i-ar fi inclus şi pe aceştia.

Curtea, după cum am văzut, a corectat decizia guvernului, afirmând legea care trebuie aplicată este cea privind alegerea preşedintelui.

Însă tocmai acel paragraf, care introducea de fapt şi pe românii din străinătate în listele necesare stabilirii cvorumului, nu a apărut în momentul publicării în Monitorul Oficial. 

"Acest paragraf a fost introdus dupa publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, omisiunea datorandu-se unei erori materiale" a fost specificat pe site-ul CCR.

Amintim , pe 27 iunie, Guvernul condus de Victor Ponta a decis prin ordonanţă de urgenţă ca Monitorul Oficial treacă în subordinea Guvernului, din subordinea Camerei Deputaţilor.

Decizia a venit la câteva ore după ce Curtea Constituţională a decis că preşedintele Traian Băsescu, şi nu premierul Ponta, este cel care poate reprezenta România la Consiliul European.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Legendarul solist şi actor italian Gianni Morandi ia lecţii de limba română

Înecaţi în Italia