Potrivit Istat, raportul debit-PIB în 2013 a ajuns la 132,6%, atingând nivelul cel mai înalt din 1990, an în care s-a început înregistrarea acestor cifre.
Italia, șomaj de 13%, cea mai mare rată din 1977
Data, în creştere clară de la 127% în 2012, este mai mică decât aşteptările guvernului, care în ultima notă de actualizare a Documentului de economie şi finanţe a prevăzut un raport de 133%. În acelaşi timp, Istat – institutul naţional de statistică – informează că PIB a scăzut anul trecut cu 1,9%. Confirmarea dificultăţilor în care se află Italia vine de la consumuri. În 2013 cumpărăturile familiilor s-au diminuat cu 2,6%, după prăbuşirea de 4% înregistrată deja în 2012.
Cheltuielile pentru produse alimentare, în special, s-au redus cu 3,1%, cele pentru sănătate cu 5,7% şi cele pentru îmbrăcăminte cu 5,2%.
În acelaşi timp scade valoarea salariilor. Puterea de cumpărare a familiilor, însemnând cantitatea de bunuri pe care reuşesc să le cumpere cu banii câştigaţi lunar, continuă să se diminueze. Anul trecut, ţinând cont de inflaţie, a scăzut cu 1,1%.