in

Dacii și romanii din Zalău, la Roma

Cu prilejul aniversîrii a 2766 ani de la nașterea Romei, în capitala Italiei s-au organizat și de această dată mai multe acțiuni dedicate acestui moment. Nu a lipsit parada grupurilor istorice care s-a desfășurat de la Circo Massimo către Coloseum, apoi via Fori Imperiali, pe sub Columna lui Traian, pentru ca la final să se revină din nou în punctul de plecare.

Printre grupurile istorice care au participat în acest an la paradă s-au aflat și 44 de români veniți din Zalău, mai exact 23 de daci și 21 de romani. “Suntem pentru prima dată aici, cu ideea de a promova patrimoniul românesc”, explica liderul dacilor, Horia Pop.

“Zalău are un sit arheologic foarte important și interesant, este vorba despre orașul roman ulterior cunoscut ca Porolissum. Se află în nord vestul României și noi încercăm să-l promovăm pentru că este, credem noi, cea mai bine conservată rezervație arheologică din țară.”

Românii veniți din Zalău fac asta numai pe bază de voluntariat. “Poate unii consideră că nu ne-am jucat destul când eram mici și acum facem asta la o vârstă mai înaintată și în general încercăm să atragem tinerii mai ales spre istorie, de aceea și în trupele noastre cam jumătate sunt tineri… tineri până în 30 de ani, începând cu copiii, chiar purtătorii noștri de stindar de sunt copii de până în 11 ani.”

Retrăind istoria Horia Pop explică pe de alta parte că este important sa se cunoască trecutul istoric al țării noastre. “Până acum a fost o criză identitară. Noi încercăm să oferim o imagine cât mai corectă despre cele două civilizații: cea romană și cea dacică, bineînțeles ulterior și cea românească”, mai explică Horia Pop.

“Mesajul nostru este acela de a retrăi istoria alături de noi”, încheie liderul dacilor veniți la Roma, la aniversarea celor 2766 de ani.

Grupul de romani era condus de Dan Voiculet Crisan de la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău și președintele Asociației Amicii Muzeului. “Este o mare realizare că am reușit să venim aici. O mare parte din monumente le vedeam de multe ori în manualele de la școală, auzim despre ele, vedeam fotografii, dar iată ca astăzi în sfârșit poți să stai să le vezi față în față și să descoperi splendoarea monumentelor care există în Roma”, mărturisește capul grupului de romani.

Dan Voiculet Crișan a mai spus că în fața echipelor României s-au oprit și mulți conaționali stabiliți la Roma, care erau foarte încântați când i-au văzut și au aflat că au venit special pentru aniversarea a 2766 de ani a Romei. “Valorile naționale, chiar dacă facem parte din Uniunea Europeană, noi, românii, nu trebuie să le uităm niciodată”, a încheiat liderul romanilor.

Îmbrăcate în alb, cu părul lung, lăsat pe spate, tinerele românce au vrăjit prin dansul lor publicul.


“Suntem încântați să vedem și cetățeni români aici la Roma, la acest moment aniversar”, marturisește Marta, o tânără româncă venită la eveniment împreună cu soțul, fetița și mama ei. “Este o mare emoție să vezi că și țara noastră participă”, mai spune Marta, originară din Suceava, de opt ani stabilită la Roma.

“Italienii uita că și noi, românii, care suntem urmași ai dacilor, facem parte dintr-o istorie comună, avem un sânge comun. Nu este deloc rău că în astfel de ocazii încercăm să le prezentăm o istorie vie”, consideră Marian Avram, un bucureștean stabilit la Tivoli de 20 de ani, care de doi ani vine special la Roma pentru a urmări defilarea grupurilor istorice. Pe lângă cele două grupuri de daci și romani, în acest an, la eveniment, pentru a patra oară consecutiv, au participat și Nimfele Daciei, tot din Zalău.

Îmbrăcate în alb, cu părul lung, lăsat pe spate, cele zece tinere au vrăjit prin dansul lor publicul.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Am fost un mare prost că m-am întors”

Guguță, prietenul meu îndrăgit… de nevastă-mea