”Criminali români”, sintagma din epoca Mailat a revenit în prim plan în Italia, după ce Luigi di Maio, exponent al partidului populist Movimento 5 Stelle, vicepreședintele Camerei Deputaților de la Roma, s-a gândit să declanșeze un atac absolut nemotivat la adresa românilor: «40% dintre criminalii români vin în Italia».
După protestele ambasadorului și ale asociațiilor, Di Maio insistă: «E adevărat, a spus-o ministrul Justiției, Predoiu!”
Cel care va fi propus să fie premierul Italiei după alegerile din toamnă – și are șanse, având în vedere că M5S e pe primul loc în sondaje – a plecat de la cuvintele procurorului adjunct din Messina, Sebastiano Ardita care a amintit cum, potrivit guvernului de la București, 4 din 10 români care au decis să comită o infracțiune au ales Italia. Motivul? Slăbiciunea sistemului penal italian. De aici Di Maio se aventurează într-o deducție alunecoasă („ atragem criminali în timp ce întreprinderile noastre fug unde sistemele judiciare sunt mai eficiente: cum este în România“), care declanșează furia românilor din Italia, de la asociații până la ambasadă.
„Este un mesaj care îi ofensează pe concetățenii mei de bună credință“, scrie ambasadorul George Bologan în scrisoarea expediată publicației La Stampa.
Romulus Popescu, de la Asociația Românilor din Italia – Milano, l-a definit pe Di Maio ignorant: «Di Maio este un ignorant. Este adevărat că există criminali, dar știe câte îngrijitoare și asistente medicale îi îngrijesc pe bătrânii italieni? Informați-vă mai bine bine înainte de a deschide gura „.
Pe Facebook s-a declanșat o furtună, Di Maio fiind aspru citicat de români și de mulți italieni.
«E un fapt indiscutabil: 40% din cei căutați cu mandat internațional emis de la București se află în Italia. Nu o spun eu, a spus-o în 2009 ministrul român de atunci al Justiției, Cătălin Predoiu, după cum a confirmat zilele trecute procurorul din Messina, Ardita. Motiv pentru care nu am nici un motiv obiectiv să mă îndoiesc de această declarație „.
Nu este prima oară când România este considerată sursă de infractori care vin în Italia. Cu patru ani în urmă, “Il Giornale” scria același lucru: “Noi vă trimitem întreprinzători, voi ne trimiteţi criminali”.
Sorin Cehan
„Il Giornale” declară război României: „Noi vă trimitem întreprinzători, voi ne trimiteţi criminali”
Il Tempo: NOUL RASISM, ”Românii închiriază locuințe «de preferat» românilor”