Ieri, 13 iunie, pentru şedinţa săptămânală a Executivului, a fost pregătită hotărârea prin care Radu Octavian Dobre (foto 1) este rechemat din postul de consul general la Trieste, potrivit unui comunicat al biroului de presă al guvernului.
Conducerea consulatului României de la Trieste urmează să fie preluată de Cosmin Dumitrescu (foto 2), fost consul la Roma, fost şef al Centrului Național pentru Pașapoarte Diplomatice și de Serviciu şi până acum consul general la Castellon de la Plana (Spania).
Deciziile primului-ministru intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Deocamdată singurul consulat care a scăpat de schimbări este cel de la Bologna, condus de Dan Eugen Pineta.
Problema cea mai mare rămâne lipsa unui ambasador al României la Roma. Răzvan Rusu a plecat de câteva luni, România fiind reprezentată acum de Adina Lovin, însărcinat cu afaceri ad interim.
Cea care ar fi trebuit să vină ambasador la Roma în locul lui Rusu, Dana Manuela Constantinescu, fost ambasador în Slovenia, şi-a restras candidatura la acest post, în urma scandalului declanşat de obţinerea nestatutară a avizului Comisiilor de politică externă din Parlament.
George Bologan, numit consul general la Milano
Consulii generali de la Roma şi Milano, rechemaţi în ţară de ministrul Marga
Cazul Pop face prima victimă: consulul de la Catania, rechemat în ţară