Menu
in

Consulate itinerante la Reggio Calabria și Cosenza, vor fi efectuate următoarele servicii consulare

Consulate itinerante la Reggio Calabria și Cosenza, vor fi efectuate următoarele servicii consulare. Ministerul Afacerilor Externe dorește să îmbunătățească permanent serviciile consulare oferite cetățenilor români din străinătate, un instrument în întâmpinarea nevoilor cetățenilor noștri fiind și organizarea consulatelor itinerante cu scopul de a facilita accesul la servicii consulare cât mai aproape de domiciliul sau reședința dumneavoastră.
>>> Statul român oferă 2.500 de euro lucrătorilor din diaspora care se întorc acasă

Consulate itinerante la Reggio Calabria și Cosenza

Astfel, pentru cetățenii aflați în circumscripția consulară, Consulatul General al României la Bari a inițiat demersurile necesare către autoritățile locale în vederea obținerii aprobărilor și spațiilor necesare desfășurării unei asemenea activități.

Avem în vedere următorul calendar:
 Reggio Calabria în perioada 17 – 19 noiembrie 2023 (vineri, sâmbătă și duminică);
 Cosenza în perioada 24 – 26 noiembrie 2023 (vineri, sâmbătă și duminică).
Adresele vor fi puse ulterior la dispoziția cetățenilor români, după obținerea aprobărilor
obligatorii din partea autorităților italiene.

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:
 preluarea datelor în vederea emiterii pașapoartelor electronice și a titlurilor de călătorie;
 acte notariale (procuri, declarații, adeverințe cazier judiciar, obțineri acte extrajudiciare etc.);
 eliberarea pașaportului dacă acest serviciu a fost solicitat anterior și pașaportul se află deja la
sediul CG Bari;
 depunerea dosarelor de acte de stare civilă (certificate de naștere/certificate de căsătorie
/certificate de deces), acestea neputând fi emise pe durata consulatelor itinerante.

Consulatul itinerant va funcționa EXCLUSIV pe baza programărilor prealabile online la adresa de e-mail: bari.programari@mae.ro, programări ce pot fi efectuate astfel:

  • pentru Reggio Calabria până miercuri, 15 noiembrie 2023, orele 17.00;
  • pentru Cosenza până miercuri, 22 noiembrie 2023, orele 17.00;
  • În solicitarea pe care o veți trimite pentru obținerea programării vă rugăm să scrieți:
     numele și prenumele solicitantului, precum și un număr de telefon unde puteți fi contact;
     localitatea de rezidență din Italia;
     serviciul consular pe care doriți să îl efectuați
     fotocopii scanate/ foto ale documentului de identitate (carte de identitate românească/pașaport
    românesc) a persoanei care solicită serviciului consular
     fotocopii scanate/ foto ale documentelor necesare pentru serviciul pentru care solicitați
    programarea.
  • Pentru informații privind documentele necesare fiecărui serviciu consular, vă rugăm să consultați pagina web a Consulatului General al României la Bari, rubrica SERVICII CONSULARE https://bari.mae.ro/node/937 și să transmiteți documentele necesare așa cum se regăsesc în pagina web menționată, într-un singur email.
  • Fiecare persoană care solicită un serviciu consular și a transmis documentația completă necesară la adresa bari.programari@mae.ro, urmează să primească pe email confirmarea datei, orei și locului programări.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version