Celor care vor să plece în România, le dă un sfat: „Nu pleca, mai îndură. E greu aici, dar în România e și mai greu.” Au trecut 17 ani de când Constantin Șerban a ajuns în Italia, călătorind clandestin cu marfarul. Avea 22 de ani când a ajuns aici, abia terminase liceul și armata și avea o fetiță care acum are 20 de ani. Multe s-au schimbat de atunci.
La 38 de ani, Costel Șerban are o familie de admirat, care s-a mărit cu încă doi copii, are o situație materială bună și are un statut social cu certitudine mai bun decât în 1998, când a ajuns în Italia. Este foarte mândru de fata cea mare, care a terminat liceul între primii șase și s-a înscris la facultatea de arhitectură la Universitatea Roma 3.
Anul 2002: „Când voi putea să construiesc în România, o să mă întorc”
Din 2008 are propria lui firmă de construcții, care are încă, în ciuda crizei, circa 30 de angajați, toți români. Ironia sorții, firma de construcții italiană pentru care a muncit înainte de 2007 a dat faliment. Pleacă foarte mulți români acasă, pentru că s-a redus foarte mult activitatea în construcții. Potrivit unor statistici recente, numai la Roma activitatea în construcții s-a redus cu 35% față de anul trecut.
Având în vedere că românii reprezintă prima forță de muncă în acest domeniu, este evident că sunt cei mai afectați. «Cel mai bine a mers din 2003 până în 2008, când activitatea în construcții a început să se reducă», spune Costel Șerban. «Primele semne de criză au apărut deja în 2007, dar după august 2008 într-adevăr s-a simțit. Cea mai mare problemă acum, în ceea ce mă privește, o reprezintă banii. De muncă ar fi foarte mult, dar nu ai garanția că primești banii. Prefer să nu iau lucrări decât să iau și să nu am garanția plății. Am clienți care au să-mi dea și 100.000 de euro.»
Din anul 2000 a fost șef de echipă, și se poate lăuda că a participat la construirea unor obiective importante din Roma: «Ca să dau câteva exemple, eu și oamenii mei am făcut un sfert din cimentul armat din Parcul Leonardo sau jumătate din noul Palat al Regiunii Lazio de pe via Cristoforo Colombo…»
În 2005 a avut cei mai mulți oameni în subordine, cam 150. Din 2008 și-a deschis propria firmă. «Vârful îl aveam în 2005, când lucram la firma italianului. Prin mâna mea au trecut mii de români. Acum, ironia sorții, italianul, de la 150 oameni angajați, a închis firma, iar eu am ajuns anul trecut să dau de muncă la 100 de oameni. Acum am început să reduc și eu activitatea, tot datorită banilor, de fapt a întârzierii plăților. Acum am ajuns la un sfert din personalul din anii trecuți.Dacă ai oameni pe care nu reușești să îi plătești, ești obligat să renunți la câțiva dintre ei.»
O soluție temporară a găsit: pentru a nu mai reduce din nou personalul, le-a propus oamenilor să le reducă salariul. Mai puțini bani pentru mai mulți. «Le-am redus din salariu ca să putem să dăm înainte. Toți au fost de acord. Când o să ne meargă mai bine, revenim la salarii mai mari.»
Sunt oameni care și-au construit o viață aici, au împrumuturi de plătit, familii de întreținut, nu e simplu să le spui de la o zi la alta că nu mai au loc de muncă. Unii însă se gândesc să se întoarcă în România. Ce i-ar sfătui Costel Șerban pe cei care se gândesc să plece?
«Eu le-aș da același sfat pe care-l dau oamenilor mei: Mai îndură! Chiar dacă nu își primesc banii la timp, chiar dacă au greutăți, chiar dacă au restanțe, asta le spun: Mai îndură!»
În 2002 se gândea să se întoarcă, în anumite condiții, în România. Acum se mai gândește?
«Mă gândesc în continuare să plec în România, dar nu pot – ar trebui să nu am capul pe umeri – să spun că plec acum. Dacă aici e greu, dincolo e și mai greu. Am văzut foarte mulți oameni care au plecat în țară și s-au întors. Între 2005 și 2007 au plecat mulți, cu situație materială bună. Au pus aici bani deoparte, ce-au agonisit în 15 ani, câteva zeci de mii de euro, și sperau să poată să facă ceva acasă. Și-au făcut firme de construcții, dar s-au lovit de sistem. Au rămas și fără bani și au venit înapoi s-o ia de la zero. Cunosc foarte multe cazuri.»
Să te întinzi cât ți-e plapuma, este un principiu sănătos care trebuie aplicat mai ales acum, în timp de criză.
«Omul trebuie să aibă și conștiință. Să se gândească: nu mai pot să beau trei beri la zi, nu mai plătesc nu știu ce chirie… Sunt oameni care au făcut lucruri nechibzuite, au făcut împrumut să-și ia mașină să se dea mare, sau au luat un „mutuo” prea mare pentru posibilitățile lor. Îmi pare rău să spun, dar mulți români au devenit „italieni”, în sensul că pretind că „patronul trebuie să-mi dea”, „patronul trebuie să-mi facă”. În societatea în care trăim astăzi, multă lume s-a învățat cu bine, s-a învățat să nu mai facă economie.
Să dau un exemplu: în 1998, dacă eu aveam un salariu foarte mic, se ducea soția și cumpăra două cutii de mazăre și două de fasole și mâncam. Cei care vin acum în Italia vor să mănânce la restaurant! Eu cunosc om care muncea pe 25 de dolari la zi, si punea 100 de dolari pe săptămână deoparte să-i trimită acasă. Acum nu mai există măsura de a face economie.
Aici e problema, dacă văd că muncitori de-ai mei au Iphone, ne-a luat puțin valul… Să te întinzi cât e plapuma, să nu pretinzi mai mult decât dai sau decât poți. Eu sunt un astfel de caz: tot ce am făcut eu am făcut prin muncă, n-am păcălit pe nimeni, nu mă ascsund de nimeni, cred că dacă e un lucru pe care pot să-l spun.»
Societatea este în general în criză, nu numai economia, consideră Costel Șerban. Soluția este una singură: educația copiilor, începând de când sunt mici. «Noi nu lucrăm la copii, nu se investește în educație suficient, ne-a luat valul. Nu numai aici sau în România, peste tot. Îl iubesc pe Papa Bergoglio și îmi place cum spune el: s-a ajuns de la o extremă la cealaltă, în unele locuri mor oamenii de foame, în altele, jucătorii de fotbal se vând pe sute de milioane de euro. S-a creat foarte mare diferență între cel mai sărac și cel mai bogat.»
Poate face ceva guvernul României pentru românii din străinătate?
«În legătură cu România, eu consider că acolo tot sistemul trebuie schimbat. Ar trebui să se nască un Moș Ion Roată, un Kogălniceanu, un Cuza Vodă, noi nu avem oameni cinstiți în guverrn, sau dacă sunt printre ei cinstiți, n-au nicio șansă să schimbe ceva. Guvermul României ar trebui să se ocupe de cei de acolo, nu de noi, cei din diaspora. Pe noi n-are cum să ne ajute. Acolo tot de la educație trebuie pornit. Toată viața mea voi avea încredere în educație. Nouă acum ne lipsește educația. În urmă cu zece ani ne băteam cu pumnul în piept cu școala românească, acum am fi inconștienți să spunem asta.»
Discuția se încheie cu un ton optimist. «Părerea mea e că sunt semne de revenire, cred că o să se schimbe ceva din septembrie, am observat acum că în Italia sunt mai mulți bani, mai multe resurse, în această societate se lucrează neîntrerupt, se pun probleme și se caută mereu soluții. Am încredere că situația se va îmbunătăți.»
Sorin Cehan
