Inițiativă în provincia autonomă Trento care în data de 29 septembrie 2017, prin intermediul directorului general al Departamentului pentru Cunoaștere, a informat o serie de instituții publice (inclusiv o grădiniță) ale provinciei referitor la viitoarea activare de cursuri de limba, cultura și civilizația română, scrie La Voce del Trentino.
Acest fapt nu a trecut neobservat de consilierul provincial de la M5S Filippo Degasperi care a decis să aprofundeze mai bine chestiunea, depunând o interpelare la consiliul provincial.
«E foarte bizar – explică Degasperi – că în scop de includere se acționează în direcția contrară celei pe care un profan ar putea să o considere indispensabilă. Adică, în loc să se procedeze la inițiative care să permită noilor sosiți asimilarea limbii, culturii și civilizației italiene, se promovează intervenții care ar dori ”să includă” elevii sau personalul școlii din Trento în cultura și civilizația română».
Degasperi întreabă consiliul dacă cursurile de limba, cultura și civilizația română sunt destinate elevilor sau personalului, dacă inițiativele avute în vedere în nota citată au fost împărtășite și aprobate de colegii profesori ai instituțiilor implicate și care sunt detaliile care caracterizează și contradisting ”civilizația română” și dacă inițiativele sunt circumscrise acesteia.
În plus consilierul provincial cere să știe și care sunt eventualele costuri în sarcina provinciei, cum a fost identificat profesorul indicat în notă, ce verificări a efectuat Provincia privind competențele posedate de acesta și care sunt detaliile conținutului cursurilor și retribuția profesorului.