Menu
in

Circ la votul pe tema majorării numărului de parlamentari în Diaspora. Amenadamentul liberalilor, respins cu o diferență de un vot

Legea alegerilor parlamentare a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor cu 273 de voturi favorabile,10 împotrivă şi opt abţineri. Amendamentul PNL care prevedea dublarea numărului de parlamentari care să reprezinte românii din Diaspora a fost însă respins, la diferenţă de un singur vot: 112 ”pentru” și 113 ”împotrivă”.

Amendamentul PNL care prevedea dublarea numărului de parlamentari care să reprezinte românii din Diaspora a iscat un scandal în plenul Camerei Deputaţilor, scrie adevărul.ro Protagoniştii conflictului au fost preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban.

Orban i-a transmis lui Zgonea, la votul pe amendamente, că PNL doreşte să susţină amendamentul care prevedea dublarea numărului de aleşi pentru românii din Diaspora, în ciuda faptului că timpul dedicat dezbaterii expirase.

PNL l-a acuzat, prin vocea lui Mihai Voicu, pe deputatul PSD Anghel Stanciu că a folosit patru minute dintre cele zece alocate susţinerii amendamentelor doar pentru o "disertaţie pe tema legii vechi".

Liberalii i-au reproşat apoi lui Zgonea modul în care a condus şedinţa şi faptul că l-a lăsat pe Stanciu să vorbească fără a susţine vreun amendament.

Pe de altă parte, Zgonea a susţinut că amendamentul PNL fusese deja respins, la pachet cu un altul. Liberalii au protestat vehement şi au cerut reluarea votului şi susţinerea amendamentului. "Vă rog frumos, lăsaţi-mă să termin. Nu ne enervăm. Mai ales noi doi, noi nu ne enervăm. Noi am votat, argumentele le poate susţine, dar nu pot să mă întorc să fac din nou votul", a spus Zgonea.

Propunerea privind dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora a fost RESPINSĂ

“Nu s-a votat, domnule preşedinte! Pe o temă atît de importantă cum e reprezentarea în Parlament a cetăţenilor din Diaspora nu s-a votat! Nu aţi spus ce supuneţi la vot, nu s-a exercitat dreptul de vot. Este regulamentar să se voteze amendamentul PNL”, i-a spus Orban lui Zgonea, iar şeful Camerei a replicat: “Sută la sută aveţi dreptate. S-a votat”. “Nu s-a votat! Împiedicaţi dreptul unui grup parlamentar de a susţine un amendament!”, a explodat Orban, iar Zgonea a continuat, imperturbabil: “Domnul deputat, procedura e OK. Arătaţi-mi articolul din Regulament care arată că se poate relua votul”.

Mai mulţi liberali au reacţionat şi ei din sală şi au susţinut că nu au putut vota. “S-a blocat!”, s-a auzit din rîndul deputaţilor PNL. “Numai la grupul PNL s-a blocat? Extraordinar! Numai la PNL şi numai la votul acesta!”, i-a ironizat Zgonea.

În cele din urmă, după o discuţie cu liderii grupurilor parlamentare, Zgonea a cerut reluarea votului. “Concluzia este că nu aţi înţeles ce se supune la vot. Da? Câteodată sunteţi neînţelegători. Reluăm votul”, a conchis Zgonea.

În final amendamentul PNL care prevedea dublarea numărului de parlamentari care să reprezinte românii din Diaspora a fost respins, la diferenţă de un singur vot.


Imediat după anunțarea rezultatului votului pentru majorarea numărului de parlamentari în diaspora, PNL Diaspora a emis un comunicat:

O NOUĂ RUȘINE MARCA PARLAMENTUL ROMÂNIEI

PNL Diaspora înștiințează cu mâhnire opinia publică de pretutindeni asupra faptului că, în urmă cu câteva momente, propunerea legislativă privind dublarea numărului de parlamentari legitimați de către diasporă a fost respinsă de către Parlamentul României. Astfel, camera decizională – în acest caz Camera Deputaților – a decis că românii de peste hotare nu au nevoie de mai mulți reprezentanți care să le apere interesele.

Propunerea, înaintată de către Partidul Național Liberal, stipula dublarea numărului de parlamentari de diaspora, de la șase la 12. Actul normativ, deși a fost respins la limită, cu 112 voturi ”pentru” și 113 ”împotrivă” scoate încă o dată la lumină majoritatea malignă și ilegitimă care bântuie încă holurile fostei ”Case a Poporului”. Aceste personaje, ale căror gânduri pendulează între parvenirea personală sub masca unui capitalism de carton, mentalitatea de tip ”șef de trib” și frica de DNA tocmai au picat ultimul test al democrației reale și și-au semnat epitaful carierei politice într-o Românie Europeană, prin recidivarea lor în tentativa de a bloca accesul câtor mai mulți români la resursele democratice de suveranitate. Numărătoarea inversă a început iar la alegerile viitoare, prin votul românilor, îi vom trimite pe toți acolo unde le este locul.

Faptul că actuala majoritate parlamentară, compusă din partidul înființat de Ion Iliescu plus încă două grupări politice care nu au primit niciodată botezul unui vot popular aplicat direct ci doar la umbra unor alianțe plus partidul unui trădător, nu a înțeles nimic din votul exprimat în 16 noiembrie nu cred că mai miră pe nimeni – dar de la asta și până la a-ți bate joc flagrant, din nou de românii din diaspora, încercând să te răzbuni pe ei pentru ceea ce i-au făcut conducătorului tău luminat la prezidențiale este cale lungă. Este o cale cuantificabilă într-un sfert de veac de pluripartidism și democrație reprezentativă pe care, evident, domniile lor nu o pot înțelege și, cu atât mai puțin, accepta sau aplica. PNL Diaspora se declară pe poziții beligerante față de toți cei 113 și vom face tot ceea ce ce stă în putința pentru ca acest număr 13, să îi însoțească de acum încolo pe toți cei care astăzi au batjocorit din nou diaspora, a declarat copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu.

BIROUL DE PRESĂ AL PNL DIASPORA

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version