Menu
in

Chirie astronomică pentru noul sediu al consulatului la Roma: 19.800 euro pe lună

Gazeta Românească l-a întrebat pe coordonatorul secţiei consulare de la Roma, Tiberiu Trifan, care este chiria care se va plăti pentru noul sediu al consulatului, când va fi operativ şi care este firma care a obţinut contractul de restructurare a imobilului.

Iată răspunsul:

«Chiria pentru noul sediu al consulatului are valoarea de 19.800 Euro. Reamenajarea acestei locaţii a făcut obiectul unei proceduri de atribuire publice, desfăşurată în deplină transparenţă şi legalitate pe plan local şi care a fost verificată şi aprobată de către direcţiile de specialitate ale centralei MAE.

Au ridicat caietul de sarcini 21 de companii de construcţii şi au depus oferte concrete 10 dintre acestea. Ofertantul câştigator este Consorzio Edile IRO suma ofertată fiind de 162.500 Euro fără TVA. Rezultatul procedurii nu a fost contestat de către niciun ofertant.

Contractul de lucrări a fost semnat la sfârşitul lunii februarie, în prezent fiind în derulare activităţile de reamenajare a noului sediu. Inaugurarea noului sediu al Secţiei consulare este estimată a avea loc cel mai târziu în prima jumătate a lunii iunie

Sorin Cehan

«Dictatorul» Trifan de la consulatul din Roma. „Locul lui este în Coreea de Nord”

Consulul Trifan răspunde acuzațiilor: ”Simple exagerări subiective, contrazise de realitatea obiectivă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version