in

Chirie astronomică la consulatul de la Roma, interpelare PNL: „19.800 de euro pe lună este exagerat”

Deputatul PNL Florin Alexandru Alexe a depus la Parlamentul României, în data de 8 aprilie, o interpelare adresată ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, prin care cere detalii despre costurile de închiriere, amenajare şi întreţinere, exorbitant de mari, ale clădirii viitoarei secţii consulare de la Roma.

„În luna martie, în jurnalul Gazeta Românească, apare informaţia conform căreia chiria sediului se ridică la suma de 19.800 de euro pe lună…Este adevărat că noua vilă a consulatului pare generoasă (în fotografii), din punct de vedere al suprafeţei, iar ambientul (grădina şi îmnprejurimile) sunt de apreciat, însă chiria de 19.800 de euro pe lună pare exagerată, având în vedere preţurile de închiriere din zonă, precum şi statistuicile care arată că preţurile chiriilor din roma sunt pe trend descendent, iar în zona respectivă costul pe mp nu depăşeşte 22,5 euro…” a scris deputatul Alexe în interpelare.


Într-un interviu recent, Gazeta Românească l-a întrebat pe coordonatorul secţiei consulare de la Roma, Tiberiu Trifan, care este chiria care se va plăti pentru noul sediu al consulatului, când va fi operativ şi care este firma care a obţinut contractul de restructurare a imobilului.

«Chiria pentru noul sediu al consulatului are valoarea de 19.800 Euro. Reamenajarea acestei locaţii a făcut obiectul unei proceduri de atribuire publice, desfăşurată în deplină transparenţă şi legalitate pe plan local şi care a fost verificată şi aprobată de către direcţiile de specialitate ale centralei MAE.

Au ridicat caietul de sarcini 21 de companii de construcţii şi au depus oferte concrete 10 dintre acestea. Ofertantul câştigator este Consorzio Edile IRO suma ofertată fiind de 162.500 Euro fără TVA. Rezultatul procedurii nu a fost contestat de către niciun ofertant.

Contractul de lucrări a fost semnat la sfârşitul lunii februarie, în prezent fiind în derulare activităţile de reamenajare a noului sediu. Inaugurarea noului sediu al Secţiei consulare este estimată a avea loc cel mai târziu în prima jumătate a lunii iunie.» a răspuns Tiberiu Trifan.


Chirie astronomică pentru noul sediu al consulatului la Roma: 19.800 euro pe lună

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Moarte accidentală sau omucidere? Român de 27 de ani, carbonizat într-o baracă la Roma

Într-o ţară de şomeri, vin străinii la muncă. Muncitoarele din Bangladesh, la mare căutare într-o comună vâlceană