in

Censis: “Legi înapoiate, italienii sunt mai deschiși”

Lipsa unui standard UE privind cetățenia crează inegalitate și Italia este în întârziere în special privind generațiile secunde, cu legi și o politică care nu sunt în pas nici măcar cu opinia publică. Arată acest lucru Censis în Raportul 2012 privind situația socială a țării, prezentat pe 7 decembrie la Roma.

“În cadrul țărilor membre ale Uniunii Europene – se spune în capitolul dedicat siguranței și cetățeniei – sunt valabile norme și proceduri profund diferite legate de dreptul de cetățenie, însă este tot mai urgentă necesitatea de a depista standarde europene comune. Aceste diferențe, de fapt, riscă să producă condiții juridice neomogene pentru cetățenii de origine străină, cu consecința unei inegalități de tratament”.

“Normativa italiană – notează apoi Censis – se dovedește a fi absolut înapoiată când se procedează la examinarea normelor de obținere a cetățeniei de către minorii străini. De fapt, copilul străin născut în țara noastră va putea deveni cetățean italian numai la vârsta majoratului, cu condiția să fi avut rezidența în mod neîntrerupt pe teritoriul nostru și să declare într-un an că dorește obținerea cetățeniei italiene”.

Aceasta în timp ce opinia publică pare orientată înspre o abordare mai lejeră și favorabilă recunoașterii principiului ius soli: 72,1% dintre italieni se declară în favoarea recunoașterii cetățeniei pentru fiii imigranților născuți în Italia. Cu toate acestea, subliniază raportul, “imboldul către o reînnoire care vine din partea opiniei publice nu găsește răspuns în plan politic. În acest moment zac în Parlament nenumărate propuneri de lege în acest sens.” 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arestați pentru furtul unui sfinx egiptean

William Brînză şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte ARD Diaspora