Străini în Italia reprezintă 8,2% din populaţie. Pe locul întâi între străini se află românii, cu 1,132 milioane de rezidenţi. Sunt date conţinute în raportul pe 2015 cu privire la imigraţie prezentat de Idos în colaborare cu Unar.
Erau 5.014.000 de străini rezidenţi la finele lui 2014 (+92.000), cifră care ajunge la 5.421.000 dacă se includ necomunitarii în aşteparea înregistrării. Numărul imigranţilor continuă să crească, chiar dacă mai lent faţă de trecut. Procentul străinilor în populaţia rezidentă (8,2%) în Italia continuă să fie superior valorii medii europene.
Raportul Statistic al Imigraţiei 2015 îngrijit de Idos în parteneriat cu revista Confronti şi în colaborare cu Unar a fost prezentat la Roma pe 29 octombrie.
Italia trebuie să se descurce cu urgenţa migraţiilor forţate: anul trecut au debarcat în Italia 170.000 de persoane, fluxuri mixte de refugiaţi şi imigranţi economici între care nu este sigur că se poate face distincţie, cu 64.000 de cereri de azil prezentate. Între timp, creşte numărul italienilor din străinătate, acum peste cinci milioane, la fel ca cel al imigraţilor în Italia.
„Faza actuală ne pune astfel în confruntare cu imigranţii, refugiaţii şi emigranţii noştri: o politică migratorie se poate numi adecvată numai când reuşeşte să se ocupe în manieră satisfăcătoare de aceste trei aspecte”, subliniază în introducerea lor coordonatorii Raportului Ugo Melchionda, preşedinte Idos, şi Claudio Paravati, director al Confronti.
În rândul rezidenţilor străini din Italia, cei mai numeroşi sunt extracomunitarii, la cota de 3,5 milioane, în capul listei fiind albanezii (490.000), marocanii (449.000), chinezii (266.000) şi ucrainenii (226.000). Comunitarii sunt 1,5 milioane, cea mai mare parte fiind reprezentată de rezidenţii români, 1,132 milioane, comunitatea imigrată cea mai mare din Italia.
În 2014 aproape 130.000 de străini au obţinut cetăţenia italiană, cu 29% în plus faţă de anul precedent. Sunt apoi aproape 1,1 milioane de minori (anul trecut numărul nou-născuţilor străini era de aproape 15% din total), 814.000 de elevi în şcoli (9,2% dintre înscrişi) şi 69.000 de studenţi (4,2%).
În 2014 numărul ocupaţilor străini era de 2,249 milioane, 10,3% din total. Şi dacă rata a revenit la o uşoară creştere (58,5%, faţă de 55,4% în rândul italienilor), începând din 2008 străinii au fost cei mai afectaţi de criză. Şomajul e de 16,9% (12,2% în rândul italienilor) şi anul trecut 155.000 de permise de şedere, cu precădere pentru motive de muncă şi familie, au expirat şi nu au fost reînnoite. Aceasta înseamnă că tot atâtea persoane şi-au pierdut dreptul de a rămâne în Italia, 6,2% în plus faţă de 2013.
Imigraţia rămâne o afacere pentru Italia.
Încasările fiscale şi de protecţie socială care se pot conexa lucrătorilor străini în 2013 se ridicau potrivit estimărilor Raportului la 16,6 miliarde de euro, în faţa a 13,5 miliarde de ieşiri. „Câştigul”, aşadar, este de 3,1 miliarde. În acelaşi an PIB-ul generat de imigranţi a fost de 123 de miliarde de euro, 8,8% din bogăţia produsă în Italia.
Italia multietnică este şi o Italie multireligioasă. În rândul imigranţilor Raportul numără 2,7 milioane de creştini (53,8% din total, în special ortodocşi), 1,6 milioane de musulmani (32,2%), urmaţi de alte 330.000 de credincioşi de religii orientale, printre care hinduşi, budişti, sikh şi alţii.
De împiedicarea integrării se ocupă însă interesele speculative legate de imigraţie (precum cele dezvăluite de ancheta Mafia Capitale), la fel numeroasele cazuri de discriminare pe bază etnico-rasială. Din 1.193 de denunţuri strânse anul trecut de Oficiul Naţional Antidiscriminări Rasiale (UNAR), 990 au fost considerate pertinente, mass-media reprezentând mediul major de frecvenţă, aproape 25%. Prea des libertatea de gândire şi de exprimare riscă să se transforme în xenofobie şi în rasism.
„Rămân încă multe de făcut – subliniază cercetătorii – pentru construirea unei societăţi mai deschise şi unite”. Şi calea de urmat ar trebui să fie cea indicată şi de Papă: „Nu ziduri, ci poduri”. Mai ales pentru că este convenabil Italiei.
„De mulţi ani – încheie Raportul – avem de-a face cu efectele crizei economice cea mai lungă de la război încoace, însă imigraţia poate constitui un sprijin nu numai pentru dezvoltarea ţărilor de origine, ci şi pentru Italia, susţinându-ne echilibrul demografic şi, în special în această fază, refacerea economică şi ocupaţională”.
Elvio Pasca
