in

„Cea mai bună ambasadoare”, Dana Manuela Constantinescu, rechemată de la post de Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat marţi, 5 aprilie, Decretul privind rechemarea doamnei Dana Manuela Constantinescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino, anunţă administraţia prezidenţială.

Dana Constantinescu, alături de un alt „fost”, Ignazio Marino, fostul primar al Romei

În aceeaşi zi, Klaus Iohannis a semnat rechemarea altor 13 ambasadori, între care şi Ion Vîlcu. ambasadorul României în Spania.

Dana Manuela Constantinescu, trimisă la post de fostul preşedinte Traian Băsescu, în ciuda votului negativ din Parlament, face parte, alături de ambasadorul din Spania, din lotul ambasadorilor la care a făcut referire Klaus Iohannis imediat după ce a câştigat alegerile în 2014.

Cultul personalității: ”Ambasadoarea trimisă de Dumnezeu la Roma”

Ambasadoarea Daciei

«Consider că este un gest minimal să fie retrași ambasadorii și consulii de acolo unde românii au fost umiliți. Nu pot să accept să existe situații unde concetățeni de-ai mei să fie tratați cu gaze lacrimogene fiindcă vor să voteze”, a spus Iohannis chiar în 17 noiembrie 2014.

Cu gaze lacrimogene au fost trataţi în primul rând românii din Italia! După alegeri, un grup mic de militanţi români din Italia a avut curajul să ceară demisia ambasadoarei, tocmai din motivele invocate de Klaus Iohannis.

Drept răspuns, ambasadoarea a mobilizat asociaţiile „prietene”, ticluind o scrisoare, prin care preşedintele era rugat să nu o demită pe „cea mai bună ambasadoare de la Roma din ultimii 25 de ani”.

Ambasadoarea de la Roma a fost retrasă după numai trei ani de mandat. Agenţia Mediafax notează că din lista de 14 ambasadori rechemaţi, „Cel mai controversat nume de pe listă este cel al Danei Manuela Constantinescu (Italia, Malta şi San Marino).”

Mediafax aminteşte că decretul de acreditare a fost semnat de fostul preşedinte Traian Băsescu în februarie 2013, în condiţiile în care comisiile de politică externă ale Parlamentului au dat aviz negativ pentru această propunere în iunie 2012. În cadrul audierilor, Dana Constantinescu nu a ştiut să spună numele miniştrilor italieni care deţin portofoliile de Interne şi Externe.

Dana-Manuela Constantinescu s-a născut în 1962, la Slobozia, ea absolvind în 1986 Facultatea de Utilaje Tehnologice la Institutul de Construcţii din Bucureşti, cu licenţa de inginer mecanic, profesând în acest domeniu până în 1992 când s-a angajat în Ministerul Transporturilor. În perioada când Traian Băsescu a fost ministru al Transporturilor, Dana Constantinescu a fost director pentru relaţiile internaţionale ale ministerului. În 2006, Dana Manuela Constantinescu a fost numită ambasador al României în Slovenia, mandatul terminându-se la sfârşitul anului 2011.

Ambasadoarea de la Roma, SANTA SUBITO!

Ambasadoarea de la Roma, despre românii bătuţi la vot: «Am cerut autorităţilor italiene să dea dovadă de maximă reţinere»

Preşedintele a mai semnat următoarele decrete:

Decret privind rechemarea domnului Matei-Viorel Ardeleanu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Danemarcei și în Republica Islanda;

Decret privind rechemarea domnului Cornel Ionescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ucraina;

Decret privind rechemarea domnului Filip Teodorescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Bosnia și Herțegovina;

Decret privind rechemarea domnului Radu Onofrei din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Turcia;

Decret privind rechemarea domnului Vasile Gheorghe Popovici din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Portugheză;

Decret privind rechemarea domnului Ion Vîlcu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Spaniei;

Decret privind rechemarea doamnei Ireny Comaroschi din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Țărilor de Jos (Olanda);

Decret privind rechemarea doamnei Dana Manuela Constantinescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino;

Decret privind rechemarea domnului Marian Cătălin Avramescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Finlanda și în Republica Estonia;

Decret privind rechemarea domnului Cosmin George Dinescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Croația;

Decret privind rechemarea domnului Anton Păcurețu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria;

Decret privind rechemarea doamnei Ana Voicu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite Mexicane;

Decret privind rechemarea doamnei Simona Mariana Ioan din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Maroc;

Decret privind rechemarea domnului Marius Gabriel Lazurca din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie la Verona, soţ şi soţie morţi în accident, ea era însărcinată în luna a patra

Topul 15 ţări în care trăiesc cei mai mulţi miliardari