Menu
in

CCIRO Italia declară război atașaților economici din misiunile diplomatice: ”Cerem retragerea din Italia, pentru neimplicare”

Camera de Comerț a României în Italia (CCIRO Italia) a avut ca scop, încă de la înființare, promovarea intereselor economice ale României în Italia și încurajarea investițiilor între cele două țări. După patru ani de la înființare, am decis să facem publice concluziile legate de colaborarea cu instituțiile românești din Italia, care teoretic ar trebui să aibă aceleași scopuri: promovarea intereselor economice ale României și ale întreprinzătorilor români.

Concluzia noastră este că atașații economici ai României în Italia fac orice, numai ceea ce presupune această funcție nu. Dimpotrivă, activitatea CCIRO Italia, foarte intensă în Italia și România, a deranjat acești funcționari care dorm în post și nu numai că nu am primit niciun sprijin, dar am fost mereu sabotați de cei care ar fi trebuit să ne ajute.

Supunem atenției dumneavoastră și opiniei publice din România și din diaspora felul în care este reprezentată România de către funcționarii români în Italia.

Cerem instituțiilor abilitate, din cadrul Guvernului României, măsuri urgente pentru alungarea de la posturile “călduțe” a atașaților economici ai României din Italia pentru subminarea economiei României prin neimplicare: atașații economici NU promovează România și interesele statului român. Nu cunosc nici măcar politicile și programele Guvernului României pentru atragerea investitorilor străini. Nu mai vorbim de programe și facilități pentru reîntoarcerea investitorilor români din diaspora: niciun om de afaceri român din Italia din cei 46.000 înregistrați nu a fost vreodată invitat să investească în România, să contribuie cu resurse sau cunoștințe la misiunea de dezvoltare a relațiilor economice dintre cele două țări, așa cum a făcut mereu CCIRO Italia.

Românii din Italia ar trebui să fi fost informați prin activități și acțiuni specifice de către atașații economici despre programul Start-up National și Start-up Diaspora. Atașații economici nu au făcut nimic în această perioadă: ar fi trebuit să organizeze evenimente și întâlniri săptămânale cu mediul de afaceri românesc, cu patronate italiene, cu investitorii italieni, etc. Atașații economici din Italia sunt activi doar în preajma scăderii mandatului, preocupările lor fiind doar să încaseze salariul și eventual sa facă lobby pentru firme multinaționale, ceea ce nu intră în atribuțiile lor.

Cerem retragerea de la post a domnului Adrian Georgescu, fost atașat economic, actualmente în funcția de consul general al României la Milano. Domnul Georgescu, cu ocazia Expoziției Mondiale de la Milano nu a organizat nicio activitate de promovare pe toată durata expoziției, în comparație cu alte țări în pavilioanele cărora atașații economici organizau și 2-3 evenimente pe zi. Falimentul României la EXPO Milano i se datorează mult actualului consul general, Adrian Georgescu și colegilor săi atașați economici în Italia. Din păcate, fostul atașat economic de la Milano se comportă ca foștii săi colegi încă în funcție: sabotează activitatea CCIRO Italia.

De la înființare și până astăzi, CCIRO Italia a organizat 30 forumuri economice, evenimente la care au participat miniștri din toate guvernele României, sute de misiuni economice în România, acțiuni prin care a sprijinit investitori italieni în derularea de investiții sau parteneriate. Totodată CCIRO Italia a înființat Dacia TV și revista InfoCameraItalia, instrumente de promovare a relațiilor economice.

CCIRO Italia este o organizație cu persoană juridică italiană înființată conform obiectivelor statutare ale Asociației Românilor din Italia. În mod absurd, eforturile noastre de promovare a intereselor României nu au fost privite cu ochi buni.

Ca un prim efect, CCIRO Italia își va schimba denumirea, din Camera de Comerț a României în Italia în Camera de Comerț și Industrie a românilor din Italia (“Camera di Commercio e Industria dei Romeni in Italia”).  În consiliul director prevazut pentru a doua decadă a lunii decembrie 2017, președintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac va propune schimbarea de denumire, întrucât activitatea principală în program pentru anul următor se va axa pe protejarea și promovarea intereselor oamenilor de afaceri români în Italia, trecând pe locul doi activitatea principală promovată din 2013 până la sfârșitul acestui an.

Promovarea intereselor economice ale României în Italia, promovarea programului de guvernare și a politicilor Guvernului României vor rămâne totuși în continuare o activitate prioritară. Atragerea investițiilor străine în economia românească va reprezenta o activitate care din 2018 va fi promovată exclusiv și numai cu sprijinul Camerei de Comert Națională a României.

Milano, 3 noiembrie 2017
Eugen Terteleac, președinte CCIRO Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version