Robert Dan Birca, românul de 35 de ani acuzat de omor din culpă după ce a accidentat mortal un adolescent italian de 15 ani, a fost arestat şi condus în închisoare în aceeaşi zi în care victima sa a fost înmormântată. Iniţial, magistratul a decis ca românul să fie cercetat în libertate pentru fapta sa. Dar comunitatea de localnici şi câţiva politicieni de extremă dreaptă au organizat o manifestaţie de protest în faţa Tribunalului din oraş, făcând presiuni asupra autorităţilor, ca românul să fie pus după gratii, în aşteptarea procesului.
Accidentul mortal s-a petrecut duminică, 29 mai, pe şoseaua dintre localităţile Nettuno şi Velletri. Românul se afla la volanul unui Ford, fară asigurare, şi l-a lovit pe tânărul italian- Matteo Veschi, care mergea pe bicicletă. Apoi a scăpat de la locul faptei. După 24 de ore, Bircă s-a dus la poliţie si s-a predat. Anchetatorii au stabilit ulterior că românul s-a urcat la volan beat.
Accidentul a stârnit un val de polemici în rândul comunităţii din Velletri, mai ales după ce judecatorul a decis ca şoferul să fie cercetat în libertate.
Stefano Tersigni, liderul organizaţiei de extremă dreapta “Fiamma tricolore”, a declarat că, dacă ar fi în locul tatălui lui Mattia, l-ar omorî cu mâna lui pe român: “Mi-e greaţă. Pentru justiţia italiană, viaţa frântă a tânărului din Nettuno nu valorează nimic. Să fim atenţi, pentru că lipsa justiţiei poate trezi nişte instincte care nu ar trebui să existe într-o ţară civilizată. Dacă aş fi tatăl lui Mattia, mi-aş face dreptate de unul singur, în timp ce (responsabilul n.r.) dă pe gât a nu ştiu câta bere. Dar în acest caz, cu siguranţă eu aş fi dus la închisoare. Mi-e greaţă”.
Accidentul de la Nettuno a fost instrumentalizat şi de către o altă formaţiune politică de extremă dreaptă, partidul “La Destra”, condus de Francesco Storace. După o campanie condusă pe Facebook, liderii formaţiunii au organizat o manifestaţie de protest în faţa Tribunalului de la Velletri, cerând ca “românul” să fie dus în închisoare. “Procurorul şef a recunoscut că decizia magistratului nu este gravitatea gestului românului”-a spus Roberto Buonasorte, coordonator provincial al partidului, citat de cotidianul “Il Tempo”.
M.C.