in

Cazul Ferarra, polemici aprinse: ”Cei doi asasini să putrezească în puşcărie”

Intervine Lega Nord. «Graniţele trebuie închise şi intrările în ţară trebuie să fie controlate. Un guvern care până astăzi a permis accesul delincvenţilor de orice teapă şi provenienţă trebuie să despăgubească victimele. Nu putem ascunde că din anumite ţări comunitare există o îngrijorătoare rată de export criminal – tună deputatul leghist Gianluca Pini. Renzi să despăgubească rudele femeii ucise: un guvern care nu e capabil să apere graniţele şi să protejeze siguranţa publică nu merită numai să se ducă acasă, merită să plătească pentru vinovăţiile sale. Şi să plătească de două ori, pentru că e multirecidivist».

De la acelaşi partid sosesc declaraţiile lui Roberto Calderoli. «Nu se poate să fi masacrat în propria casă pentru 300 de euro, nu este posibil să acceptăm această absurditate – a scris pe profilul său Facebook. Să aruncăm cheile celulei pentru totdeauna, aceste persoane nu trebuie să mai iasă din închisoare. Dar nu numai, trebuie să fie supuse regimului de detenţie stabilit pentru şefii mafioţi: să aplicăm 41 bis şi pentru aceşti asasini atât de cruzi».

„Este o zi de durere imensă. Moartea lui Cloe e moartea Statului şi apasă ca un bolovan pe conştiinţa murdară a stângii italiene, care a votat amnistii, l-a susţinut pe Cain şi niciodată pe Abel, a uitat de victime. Este momentul să se afirme certitudinea pedepsei. Câte morţi aşteaptă această stângă fricoasă?”, comentează şeful de grup leghist în Regiunea Emilia-Romagna şi secretar al Lega Nord la Ferrara, Alan Fabri. În ziua arestării, secretarul Matteo Salvini a sperat că cei doi hoţi vor fi expediaţi „în puşcărie la ei acasă, dar cu şuturi în fund!”.

Durere şi furie au fost exprimate, în schimb, de Giorgia Meloni (foto1). «Exprim condoleanţe profunde familiei Govoni şi solidaritate întregii comunităţi locale pentru acest grav doliu – explică preşedinta Fratelli D’Italia. Şi sper ca aceşti doi asasini să putrezească în puşcărie. Guvernului şi Parlamentului le cer să nu lase singură familia Govoni şi să aprobe cu rapiditate propunerea de lege a Fratelli D’Italia care modifică codul penal în materie de legitimă apărare. Pentru că ceea ce s-a întâmplat la Renazzo arată că apărarea e întotdeauna legitimă, în special în propria casă», încheie.

De la Roma intervine şi Daniela Santanchè (foto2): «Dacă justiţia încă mai are un sens în această ţară, aceşti doi delincvenţi trebuie pedepsiţi cu severitate: este necesară închisoarea pe viaţă. Este inadmisibil să-ţi pierzi viaţa în propria casă. Şi mai absurd e că unii se gândesc să limiteze dreptul la legitimă apărare».

Senatoarea Anna Maria Bernini, vicepreşedintă adjunctă a grupului Forza Italia la Palazzo Madama, subliniază că este vorba de «o moarte care nu poate lăsa indiferentă clasa politică. Furturile din casă – explică exponenta – mai mult decât s-au dublat în ultimii 10 ani şi tot mai des este vorba de acţiuni puse în act de adevărate bande organizate. De la şoarecii de apartament de mai demult am trecut la criminali sângeroşi şi fără scrupule.

Numai în 2013, potrivit datelor elaborate de Censis, au fost 3.691 de jafuri din locuinţe cu ameninţare şi violenţă asupra proprietarilor. O situaţie de neconceput, în faţa căreia nimeni nu poate întoarce privirea. Din acest motiv a sosit momentul să se reformeze disciplina legitimei apărări şi să se reia investiţiile în forţe de ordine şi siguranţă – încheie senatoarea. Acest lucru se poate face imediat, plecând de la amendamentele prezentate de Forza Italia la o lege de stabilitate care, aşa cum a fost prezentată de guvern, umileşte sectorul siguranţei».

«Ar fi necesară circumstanţa agravată „străini”», a spus fostul preşedinte al consiliului local din Padova, Roberto Marcato, consilier regional şi exponent al Lega Nord, la microfoanele transmisiunii radiofonice La Zanzara, pe Radio24.

«Merită ca minim închisoarea pe viaţă – a spus – apoi, celulă de izolare pentru întreaga viaţă, fără dubiu, puţină apă şi puţină pâine. Sunt nişte animale –a continuat – două bestii infame. Italia i-a găzduit şi aceştia au masacrat o doamnă bătrână lipsită de apărare. Ar trebui circumstanţe agravante pentru anumite infracţiuni. Cel care vine aici, nu e italian şi comite infracţiuni încalcă dreptul ospitalităţii şi aceasta devine o circumstanţă agravantă. Un străin care comite o infracţiune – a declarat – trebuie să ia mai mulţi ani, fiindcă vii aici şi eşti găzduit. Aş numi-o „circumstanţa agravantă străini”».

Reacţii şi din partea preşedintelui Liguriei, Giovanni Toti: «Dar în ce ţară suntem?», scrie pe Twitter.

Maurizio Gasparri (FI) (foto3) cere intervenţii asupra legitimei apărări: «Moartea lui Cloe Govoni, una dintre cele două femei masacrate în casa din provincia Ferrara de doi hoţi români, ne lasă înmărmuriţi. Exprimându-ne condoleanţele pentru acest alt doliu cauzat de criminalitatea de provenienţă străină, afirmăm că sunt necesare norme adecvate pentru legitima apărare. Se continuă să se conteste aceia care, cu arma în mână, îşi apără propria casă. Dar ce ar trebui să facă? Acest asalt criminal este legat de răspândirea imigraţiei clandestine. Guvernul Renzi nu a făcut altceva decât să transporte luni la rând mii de clandestini cu nave militare în ţara noastră».

Soseşte şi intervenţia lui Lelio Alfonso, coordonator al partidului lui Corrado Passera, Italia Unica: «Certitudinea pedepsei, protejarea zonelor cele mai expuse sau mai puţin supravegheate, mai multe instrumente forţelor de ordine (şi nu mărunţişul de creştere de zilele trecute ca pomană). Siguranţa nu este o eventualitate, ci un fundament al prezenţei statului. Moartea doamnei Cloe este o înfrângere pentru toţi. Să facem astfel încât să o onorăm acţionând cu adevărat».

O notă a preşedintelui provincial Lugi Vitellio (PD): «Doamna Cloe a decedat ca urmare a agresiunii animalice suferite vinerea trecută din partea jefuitorilor care au intrat în casa sa din Renazzo. Cloe e o persoană care din pură răutate, în totalitate umană, moare ucisă şi ne lasă cu o dureroasă consternare. În tăcerea de respect şi condoleanţe cu care ne alăturăm rudelor pentru o situaţie de o asemenea amploare cerem răspuns de compasiune umană celor care cred în valoarea existenţei umane, şi de apărare instituţională statului. Ne unim durerii celor care au iubit-o pe Cloe, cerem ca rezerva să fie împărtăşită de toţi, în ideea că aceia care nu respectă un eveniment atât de mare lovesc la rândul lor».

Doi români au bătut cu sălbăticie două femei în vârstă pentru 90 de euro. ”Sunt bestii, nu sunt oameni!”

Jaful românilor de la Ferrara şochează Italia. Intervine preşedintele Italiei, Mattarella

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Consulul general de la Bologna intervine în cazul Ferarra: ”Nu etichetaţi toţi românii, crima nu are naționalitate”

Bologna, 4000 de români au susținut echipa națională : ”Hai România!”