Torino, istoria unui copil român de 11 ani, fără documente fiindcă lipsește semnătura tatălui. Un caz halucinant povestit de La Stampa.
Eduardo este un copil de 11 ani de origine română, născut și crescut în Italia. Trăiește la Torino cu mama Elena, însă pentru statul italian este o fantomă. Nu are niciun fel de document care să-i demonstreze identitatea, doar un certificat de naștere care atestă ziua în care a venit pe lume într-un spital din oraș. Însă din cauza birocrației care înfundă administrația publică, acea foaie de hârtie nu este suficientă pentru a i se elibera un document.
Și astfel Eduardo trăiește într-o situație incertă, suspendat între a fi și a nu fi. Face tot ceea ce fac băiețeii de vârsta lui: se duce la școală, se joacă în curte, frecventează cercetașii. Însă viața sa zilnică se blochează când trebuie să arate cartea de identitate: nu poate participa la diferite activități, nu poate merge în excursii școlare, nu poate trece granițele italiene, să ia un avion sau, mult mai banal, să aibă legitimație sanitară.
Povestea lui Eduardo este descrisă în procesele-verbale ale Tribunalului pentru Minori și este o poveste în mod aparent normală, punctată de șicane judiciare și de o birocrație deseori obtuză.
Problemele încep să se manifeste în 2016, când părinții se separă și tatăl pleacă din Italia. Bărbatul își sună din când în când fiul pentru a-l întreba ce mai face, dar de fapt a ieșit din viața sa. Și relația cu soția este conflictuală. Astfel că femeia, asistată de avocatul Domenico Calderone, decide să se adreseze Justiției pentru a obține încredințarea exclusivă a fiului.
În cerere, Elena povestește că soțul trăiește deja în străinătate și din acest motiv este de negăsit. «Am mari probleme cu documentele lui Eduardo, pentru că tatăl lui nu s-a îngrijit niciodată să-i reînnoiască pașaportul sau să solicite o carte de identitate», scrie în documentele judiciare.
În iunie, doamna obține încredințarea exclusivă a copilului: în ordonanță, judecătorii subliniază importanța pentru băiețel de a avea un document. Liniștită de decizia magistraților, femeia se prezintă la evidența populației din Torino, însă aici îi este refuzată cartea de identitate. «Mi-au explicat că fiind minor este necesară prezența tatălui sau un alt document valid. Fiul meu are doar un vechi pașaport expirat și pentru birourile primăriei nu este suficient. Am încercat să cer Consulatului român un nou pașaport, însă ordonanța tribunalului italian nu are valoare în țara mea. Nu am găsit pe nimeni care să mă ajute să ies din acest labirint».
Și astfel Eduardo și-a pierdut identitatea. Iar acest lucru se repercutează în manieră subtilă dar vicleană în viața sa de zi cu zi. «Fiul meu nu poate face nimic pentru care este necesar un document. Lucruri simple, cum ar fi solicitarea legitimației BIP pentru abonarea la mijloacele publice sau să meargă în excursie cu cercetașii – povestește Elena. Credeam că încredințarea exclusivă rezolvă toate aceste probleme, însă nu a fost așa. Am reușit numai să-i obțin rezidența. L-am înscris la școală și o frecventează în mod regulamentar, dar dacă se organizează o excursie în afara granițelor italiene el nu ar putea participa la ea».
Și mai mult: «Ar fi de-ajuns o semnătură a fostului meu soț, dar el din ranchiună nici nu vrea să audă de ajutor. Această situație devine intolerabilă și mă tem că într-o zi Eduardo s-ar putea trezi exclus din vreo activitate extrașcolară importantă pentru el».
O soluție ar fi, deși este costisitoare din punct de vedere financiar, lungă și cu rezultat incert. Da, pentru că mama ar trebui să valideze ordonanța de încredințare a judecătorilor italieni în România: dar aceasta înseamnă, de fapt, să înceapă un nou proces judiciar la care tatăl ar putea să se opună, cu riscul ca magistrații români să respingă cererea. În concluzie, drumul este anevoios și întortocheat. Între timp Eduardo merge la școală sperând că într-o zi le va putea arăta tuturor prima sa carte de identitate.
