În fiecare an mii de mame române își părăsesc propriile meleaguri și propriii copii pentru a-și ajuta familiile. Fac muncile cele mai diferite, multe îngrijesc bătrânii italienilor. Sunt aproape 800.000 de femei române emigrate în Italia, se spune într-un reportaj realizat de Canale 5.
Desfășoară diferite munci, multe sunt îngrijitoarele părinților bătrâni ai italienilor. De ce o fac? Sunt constrânse să emigreze pentru a-și sprijini familiile, într-o țară în care salariul mediu este de 300 de euro, insuficient pentru a trăi.
Trimisul emisiunii Mattino Cinque, Claudio Giambene, a intervievat-o pe Maria, de 75 de ani, o străbunică. Ea, în ciuda vârstei și a infirmităților, îngrijește trei fetițe avute de fiicele sale emigrate în străinătate pentru a lucra. Acestea sunt cuvintele sale: ”Mama nu este cea care te aduce pe lume, ci cea care te crește. Eu fac ceea ce pot, însă există lipsuri materiale evidente. Am o pensie de 140 de euro și jumătate folosesc pentru medicamente. Nu vorbesc cu fiicele mele, au problemele lor, au emigrat pentru a nu deveni delincvente aici. Fetițele? Sper să studieze și să se ducă în străinătate pentru o viață mai bună”.
Acolo unde statul lipsește, câteva organizații private încearcă să intervină: furnizează îmbrăcăminte copiilor și le oferă școlarizare. Dar nu e de-ajuns, orfanii albi au nevoie de mama lor.