„De ce
Organizaţia Lega Nord din Bagnacavallo (provincia Ravenna) a aflat, cu stupoare, că în şcolile elementare din localitate se predă limba arabă şi cea română. Potrivit “Il Resto del Carlino”, consilierul comunal al Lega Nord, Samantha Gardin a depus pe 4 februarie o interpelare urgentă asupra chestiunii. Şeful local al Lega Nord a declarat că există o legătură directă între creşterea numărului de români şi creşterea numărului de furturi.
„Am aflat cu mare stupoare de la câţiva părinţi – afirmă Samantha Gardin – că elevilor din clasa a treia elementară din Bagnacavallo le sunt predate de circa o săptămână limba arabă şi română. Întrebăm, aşadar, dacă această ştire corespunde realităţii şi în caz afirmativ întrebăm cine şi-a asumat responsabilitatea acestei decizii. Pe lângă aceasta, de ce nu au fost implicaţi pe deplin toţi părinţii copiilor în faza preliminară a discuţiilor şi în cea operativă şi dacă corespunde realităţii faptul că în programă este şi predarea dialectului nostru romagnol. Şi care a fost criteriul care a dus la alegerea de limbi precum araba şi româna, care nu fac parte din cultura noastră şi nu oferă perspective profesionale de niciun fel”.
În final, Samantha Gardin întreabă „având în vedere că deja copiii studiază engleza, dacă nu se consideră excesive trei limbi străine la vârsta lor şi în defavoarea căror materii sunt predate araba şi româna”.
Lega Nord cere apoi un răspuns scris urgent şi o dezbatere în consiliul local din Bagnacavallo. Primar la Bagnocavallo este Laura Rossi, Partidul Democrat, iar majoritatea în consiliu este de centru-stânga.
Secretarul Ligii: „Fata mea invata romana!”
Împotriva predării limbii române a luat poziţie şi secretarul Lega Nord din Bagnocavallo, Giovanni Calisesi, care spune, într-un comunicat: „Am fost contactaţi deja de doi părinţi în două zile, care ne-au semnalat acest fapt incredibil. Că la şcoală, în afară de engleză, se mai predau două limbi străine. Ce ne-a lăsat perplecşi este că aceste două limbi sunt araba şi româna. Şi fata mea, care este în clasa a treia primară, mi-a confirmat faptul că a participat la prima . Una dintre mamele care ne-a contactat se gândea că suntem complici la această decizie strâmbă, pentru că auzise că pe lângă cele două limbi menţionate, s-ar ţine şi lecţii de romagnola, „pentru a calma Lega”.
Nu ne mirăm că în zona noastră de hegemonie (sperăm nu încă pentru mult timp) a stângii a fost gândită o astffel de idee, în concordanţă cu viziunea lor despre lume „pe dos” (aşa cum a definit-o ministrul Bossi), pe baza căreia cei care vin în casa noastră, au dreptul să ne impună limba lor, obicieurile şi religia lor. Sunt limbi importante care pot fi de folos copiilor noştri în viitor, pentru a găsi o slujbă, pentru a călători şi a comunica cu lumea, şi sunt binecunoscute: engleza, germana, franceza, spaniola. Dar româna? Şi araba la ce foloseşte? Pentru a studia Coranul în original? Aşteptăm urgent clarificări din partea primarului!”
Românii „hoţi”
Giovanni Calisesi protestase împotriva românilor cu câteva zile înainte, pe 29 ianuarie. „Numărul furturilor din apartamente a crescut la Bagnacavallo în asemenea măsură în ultimii ani încât autorităţile sunt rezervate în divulgarea cifrelor – a declarat Calisesi -. O situaţie care ar trebui să-i curme somnul unui primar responsabil”.
Giovanni Calisesi adaugă: „Carabinierii îşi desfăşoară ca întotdeauna cu profesionalism şi dedicare munca, însă practic sunt singuri la Bagnacavallo şi nu pot acoperi adecvat întreg teritoriul 24 de ore pe zi, în special în periferiile Glorie, Villaprati, Boncellino, unde hoţii acţionează netulburaţi la orice oră a zilei. Este de netăgăduit o evoluţie paralelă între creşterea numărului de imigranţi, în special români şi creşterea numărului de furturi de pe proprietăţile private”.