in

Borghezio: ”Sunt de acord cu ideile lui Breivik”, Calderoli cere scuze Norvegiei

Delir, aşa poate fi catalogată poziţia lui Mario Borghezio, europarlamentar Lega Nord, care a declarat la emisiunea „La Zanzara” de pe Radio 24, că este de acord cu ideile referitoare la invazia islamică exprimate de Anders Breivik, teroristul care a ucis 76 de persoane în Norvegia. «100% din ideile lui Breivik sunt bune, în anumite cazuri optime. Este din cauza invaziei imigranţilor dacă (aceste idei) apoi s-au transformat în violenţă”, a declarat europarlamentarul.

Oricât ar fi de extremişti cei din Lega Nord, cuvintele lui Borghezio au fost criticate de colegii de partid. Ministrul pentru simplificare, Roberto Calderoli, a declarat: „Lega Nord cere oficial scuze Norvegiei, lovită dur de atentatele de vinerea trecută, şi în primul rând cere scuze rudelor victimelor”, a anunţat Calderoli, care a definit „teribile şi incalificabile” aprecierile lui Borghezio.

Opoziţia a cerut magistraturii să evalueze afirmaţiile lui Borghezio, contra căruia au curs sute de denunţuri. Opoziţia i-a cerut lui Bossi să-l excludă din partid şi din Parlamentul European. Borghezioa a spus însă că nu demisonează: „Să demisonez? suntem nebuni? Eu îmi menţin declaraţiile.”

Italia dei Valori l-a denunţat pe europarlamentarul leghist pentru „instigare la ură rasială şi apologia infracţiunii”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tenorul Bogdan Mihai, recital în Puglia

În ce ţări pot munci românii refuzaţi de Spania