Menu
in

Bombă la fabrica de jucării. Povestea românului șomer devenit terorist

Un român de 43 de ani a încercat să arunce în aer o fabrică de jucării din Recanati (Marche), nemulțumit că nu a fost angajat. Mai lucrase acolo, iar zilele trecute a depus din nou un CV. După ce a primit vestea că nu va fi angajat, vineri 28 iunie s-a hotărât să se răzbune. Și-a dus Matizul plin cu butelii GPL și canistre cu benzină într-o hală a fabricii, a aruncat două cârpe aprinse în mașină și a fugit.

Din fericire, mașina nu a explodat. Autorul tentativei de atentat, Ioan Nini Dafinu, de 43 de ani, a fost arestat. Cât pe ce să fie un măcel la fabrica de jucării Clementoni din Recanati: o autobombă putea să explodeze și să distrugă totul. Dezastrul a fost evitat cu ajutorul a doi lucrători de la Clem, considerați eroi: „Trebuie să mulțumim la doi muncitori de-ai noștri de la echipa antiincendiu, Fabio Meriggi și Simone Lampa: numai datorită curajului lor astăzi nu a fost o tragedie aici. Îi vom premia”, a comentează Patrizia Clementoni, directoarea fabricii.

Nebunia începe la 7.15, vineri 28 iunie, când românul Ion Nini Dafinu, fost angajat al cunoscutei fabrici de jucării, folosind o stratagemă traversează poarta automată și intră în hala întreprinderii, din zona Fontenoce la Recanati. Parchează mașina Matiz Daewoo gri plină cu material exploziv, lângă niște cartoane, în apropierea zonei de lucru. Apoi o incendiază și fuge pe jos, suferind o arsură la braț.

Atentatorul a fugit cu un Fiat Punto (cu numărul de înmatriculare DX180KP), furat Alessandrei Amichetti, educatoarea de la creșa situată la mai puțin de o sută de metri de fabrică. Nini a pulverizat pe fața educatoarei un spray iritant, a amenințat-o cu un cuțit și după ce a îmbrâncit-o și a lovit-o a fugit. „M-am temut că voi muri”, a povestit Alessandra Amichetti, educatoare de 37 de ani din Recanati. „Am sosit la creșă la 7.20 pentru a deschide, așa cum fac în fiecare dimineață – povestește Amichetti -. Am coborât din mașină și am văzut un bărbat venind spre mine. Credeam că vrea niște informații. Se apropie de mine și spune: „Da-mi cheile de la mașină altfel de omor, am un cuțit”

În acel moment Amichetti a fugit în mijlocul străzii: „El a venit în spatele meu și mi-a pus ceva la gât, nu reușeam să văd dacă era un cuțit. Eu încercând să scap am căzut la pământ. și el m-a lovit în braț. Apoi mi-a dat în față cu spray iritant de două, trei ori. Pentru că el continua să-mi ceară cheile și eu continuam să-i spun că nu vreau să i le dau. A treia oară când când mi-a dat cu spray în ochi și în gât nu am mai văzut și el mi-a luat cheile. Mi-a fost teamă că voi muri„, povestește Amichetti.

Femeia s-a ales cu o echimoză la braț și a primit îngrijiri medicale. Între timp, incendiul nu a izbucnit. Doi lucrători au stins cu extinctoare flăcările și au evitat explozia care ar fi avut efecte devastatoare asupra fabricii, a celor 300 de muncitori, asupra creșei și zonei locuite din Fontenoce. „Imediat ce am venit la serviciu am văzut o persoană care fugea. Și apoi am văzut o mașină care lua foc în hală. Flăcările erau deja înalte. Am luat imediat un extinctor și mi-am avertizat colegul”, povestește Fabio Meriggi.

El și Simone Lampa sting incendiul. Apoi deschid portiera posterioară a mașinii și descoperă că înăuntru este plin de butelii. Atunci cheamă pompierii care intervin imediat. La scurt timp după la fața locului sosesc carabinierii din Recanati și Civitanova și pompierii din Macerata. Intervin și geniștii de la Poliție. Mașina este burdușită cu material exploziv: 6 butelii cu GPL (4 de 15 kg și 2 de 25 de kg) și mai multe bidoane cu benzină de 15 litri. Românul, gândindu-se că mașina va exploda, și-a lăsat actele înăuntru și a fost imediat identificat.

Carabinierii au răspândit fotografia sa și au pus în acțiune o importantă desfășurare de forțe. A fost capturat a doua zi la Ancona, după 34 de ore de fugă. Românul s-a născut în Zărnești în 1970 și în 2008 s-a mutat de la Pesaro la Montefano, unde trăiește împreună cu tatăl adoptiv Mario. Nu este căsătorit și nu are copii. Descris în localitate drept o persoană „dulce și liniștită”, în ultima vreme era neliniștit pentru că nu-și găsea un loc de muncă. În urmă cu trei ani Nini a lucrat la Clementoni timp de 10-12 luni. Este una dintre fabricile cele mai cunoscute din regiune, și cunoscută în întreaga lume.

Fabrica anul acesta sărbătorește 50 de ani de la înființare. Anchetatorii nu au dubii: mobilul care l-a determinat pe Dafinu să comită gestul a fost ranchiuna, de altfel declarată persoanelor apropiate, față de fabrică. Bărbatul prezentase cu câteva zile înainte un CV la firmă. Potrivit anchetelor, firma ar fi respins cererea sa de angajare. Potrivit unor surse investigative, Dafinu le-ar fi spus unor persoane apropiate că vrea să pună la cale un gest răsunător împotriva fabricii Clementoni și apoi să-și ia viața.

Nini teroristul a vrut să arunce în aer o fabrică de jucării din Marche

Tatăl adoptiv: „Voia să muncească”

„Fixația sa era munca. În trecut mi-a vorbit despre comiterea unor gesturi gen kamikaze. Mi-a povestit despre un șef de departament de la Clementoni care l-a tratat prost și el este un tip foarte răzbunător. Însă nu-mi pot explica motivul gestului său”, spune Mario Nini, de 66 de ani, tatăl adoptiv al lui Ion Nini Dafinu.

Mario Nini trăiește din 2008 cu fiul adoptiv la Montefano, într-o casă cu două apartamente. S-au cunoscut în 2002. „Lucram la Milano – povestește Nini -. Mă duceam să mănânc la restaurantul unde Ion spăla vase. Și o persoană mi-a spus că el joacă foarte bine șah, un joc care îmi place și mie. Ne-am cunoscut pentru aceeași pasiune, șahul. El este un Michelangelo al șahului. Apoi am devenit prieteni.”

”Eu trăiam în Marche, el nu găsea de lucru și i-am propus să vină cu mine la Cagli, unde i-am închiriat o cameră. Apoi o amică de-a mea de la Caritas mi-a sugerat să-l adopt, fiindcă era clandestin în Italia și astfel am fi rezolvat totul. Și în octombrie 2002 l-am adoptat, ca să fac un gest caritabil. înainte de a o face, însă, m-am dus să-i cunosc părinții în România. El este din Zărnești, un oraș care se află la zece kilometri de castelul lui Dracula”.

Viața lui Ioan Nini Dafinu (foto) a fost una zbuciumată. În Marche lucrează pentru o firmă din Castelfiardo. Dar munca nu-i place, este prea dură. Câteva luni lucrează la Clementoni: „Nu se simțea prea bine. Munca nu-i plăcea. Apoi nu i-au reînnoit contractul, dar nici el nu a făcut nimic pentru a-i fi reînnoit – povestește tatăl adoptiv -. În 2011 s-a dus să lucreze în nordul Italiei, în provincia Monza Brianza, la o firmă metalmecanică. Lucra ca muncitor. Pentru a economisi dormea în mașină. Ioan a fost mereu foarte muncitor”.

Tatăl său adoptiv îl descrie a fi „un băiat foarte inteligent, sensibil. Dar și foarte nervos, agresiv. Vrea mereu să aibă el dreptate. Nu știu ce să spun pentru ceea ce a făcut. Ioan este supărat pe lume, deși eu i-am dat tot ajutorul meu”. Povestește și că în 2008 „mi-a dat foc la casa din Cagli, pentru acel incendiu a fost condamnat la un an și șase luni”. Apoi descrie zilele care au precedat arestarea. „Eu am plecat din casa din Montefano, pentru a merge la Cagli, miercuri, la 22.30. După ce în acea după-amiază l-am văzut că era ciudat. Era deja puțin înfierbântat.

Pe 25 a fost la Ancona la câteva firme de recrutare. Însă le-a găsit închise și acest lucru l-a enervat, a fost dezamăgit. Eu m-am dus cu el. La întoarcere s-a luat de mine pentru că m-am oprit jumătate de oră la un supermarket ca să fac cumpărături deși îi spusesem că stau câteva minute. Odată întorși acasă mi-a distrus bucătăria”. Ceea ce îl agita era tocmai faptul că nu avea un loc de muncă. „Fixația sa era locul de muncă. Îi era rușine pentru că nu lucra”, spune Nini.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version