Menu
in

Băncile românești ne urmăresc și în Italia, deschid filiale la Roma

Banca Transilvania va deschide în noiembrie o sucursală la Roma, datorită numărului mare de români din capitala italiană, şi va închide, la 1 decembrie, operaţiunile pe care le are în Cipru, din cauza contextului economic nefavorabil pe termen mediu, a anunţat miercuri instituţia de credit, citată de Mediafax.

Formalităţile necesare pentru deschiderea sucursalei din Italia sunt în curs de finalizare.

„Decizia extinderii Băncii Transilvania în Italia are la bază numărul mare de români din Roma: aproximativ 200.000, respectiv circa 10.000 de companii ale reprezentanţilor comunităţii româneşti din zonă”, se arată într-un comunicat al băncii.

Instituţia de credit va furniza clienţilor din Italia, atât persoane fizice, cât şi firme produse şi servicii precum depozite, credite, serviciile de mobile şi internet banking, carduri, serviciul de alertă prin SMS, posibilitatea achitării acturilor pentru furnizorii din România, transferuri de bani Western Union, dar şi pachete de produse dedicate.

„Tot referitor la prezenţa Băncii Transilvania pe piaţa internaţională, BT a luat decizia închiderii activităţii sale din Cipru începând cu 1 decembrie, conform strategiei sale de eficientizare a operaţiunilor, dar şi ca rezultat al contextului economic cipriot, nefavorabil pe termen mediu”, se mai spune în comunicat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version