În ziua de 12 septembrie a.c., după un proces administrativ complex care s-a întins de-a lungul mai multor ani, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, ca reprezentantă oficială a Bisericii Ortodoxe Române în Peninsulă, a primit, prin Decretul Președintelui Republicii Italiene, recunoașterea juridică oficială ca și cult, din partea Statului Italian, anunţă un comunicat al Episcopiei Italiei.
Foto: Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei
Recunoașterea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei reprezintă încununarea eforturilor și a jertfelniciei celor care au pus bazele primelor comunități ortodoxe românești în Italia și a tuturor celor care au continuat și au dezvoltat această lucrare, preoți și mireni, până la stadiul la care ea se află în prezent.
Recunoașterea Episcopiei noastre reprezintă, în același timp, și recunoașterea prezenței pe pământul Italiei a peste un milion de români ortodocși care încearcă să-și trăiască și să transmită mai departe propria credință și propriile tradiții, păstrându-și identitatea de credință și neam, dar și integrându-se, totodată, în realitatea în care îi este dat să trăiască.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei aduce mulțumiri deosebite Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru purtarea de grijă și susținerea pe care le-a arătat pe tot parcursul demersului de recunoaștere juridică. Mulțumim, de asemenea, Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris, pentru toată osteneala depusă de-a lungul anilor pentru închegarea și creșterea comunității ortodoxe române din Italia și pentru continua încurajare de-a lungul procesului de recunoaștere.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei este recunoscătoare tuturor instituțiilor Statului Italian care au făcut posibilă realizarea acestui deziderat al ei, precum și tuturor instituțiilor Statului Român și tuturor persoanelor care s-au implicat și au sprijinit în vreun fel ducerea la îndeplinire a procesului de recunoaștere.
“Dăm slavă lui Dumnezeu Care, cu mijlocirea Maicii Domnului (la Praznicul căreia – 8 septembrie – s-a semnat aprobarea recunoașterii Episcopiei de către Președintele Consiliului de Miniștri), a sfinților ocrotitori ai parohiilor noastre, a tuturor sfinților români și a sfinților care s-au proslăvit pe pământul Italiei, ne-a binecuvântat și ne binecuvintează pe toți cu darurile Sale cele cerești și pământești.”, se spune în încheierea comunicatului.
Eforturi pentru recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în Italia, care a ajuns să aibă 157 de parohii, se fac de multă vreme. Pe 5 octombrie 2009, Episcopia a depus la Prefectura Romei toată documentaţia necesară pentru recunoaşterea juridică a Bisericii Ortodoxe Române în Italia. Documentaţia a ajuns apoi la Ministerul italian de Interne, de unde a plecat sub formă de decret spre Consiliul de Miniştri. Recunoaşterea unui cult în Italia se face printr-un decret al ministrului de interne. Acum, după recunoaşterea bisericii de rit ortodox, românii vor beneficia atât de un sprijin administrativ, cât şi de unul social şi educaţional, iar biserica va putea primi cota de opt la mie din impozitul pe venituri destinată asociaţiilor sau cultelor religioase.