in

BIBLIA ALEGATORULUI – Cele zece porunci pentru alegătorul din Diaspora

1. Nu te încrede în reprezentanții care au fost premiați sau care au mare trecere la autorități, pentru că ei lucrează pentru sine și pentru autorități, nu pentru tine; autoritățile îi agrează tocmai pentru că sunt „flexibili”;


2. Nu vota candidați care sunt oameni de afaceri de succes, pentru că ei știu bine un singur lucru: cum să scoată profit pentru sine, în detrimentul tău;


3. Alege oameni modești, dar sufletiști, oameni care au dovedit că le pasă de ceilalți (cum ar fi, de exemplu, șoferul de TIR care și-a pus camionul de-a curmezișul în autostradă, pentru a-i proteja pe răniții întinși pe asfalt); dacă nu găsești un astfel de om printre candidați, căută-l și propune-i tu să candideze;


4. Nu întreba niciodată un candidat „da’ mie ce-mi iese?”, iar dacă îți oferă sau promite beneficii pentru a-l vota, nu accepta: îți vinzi, de fapt, orice drept de a-l trage la răspundere, în cazul în care „iese” și nu-și respectă promisiunile;


5. Întreabă-l, în schimb, ce va face pentru tine și comunitatea din care faci parte și urmărește dacă și-a ținut cuvântul;


6. Nu te lăsa înșelat de strălucirea unor candidati, de opulența pe care o afișează: toate cheltuielile pe care le-au făcut în campania electorală le consideră o investiție din care trebuie să câștige însutit, prin urmare, sunt persoane tendențialmente corupte;


7. Nu vota același candidat pentru mai mult de două mandate, pentru că, altfel, va începe să creadă că este de neînlocuit;


8. Fii atent la ceea ce se întamplă în politică, pentru că politica este aceea care stabilește cum va fi viața ta și a familiei tale, precum și a actualilor și viitorilor tăi nepoți;


9. Contactează unul sau mai mulți candidați și spune-le ce vrei ca ei să facă, nu aștepta doar ca ei să-ți propună ție;


10. Votează-l pe cel care promite lucruri mai puține, dar cu o probabilitate mai mare de realizare.


Dan Popa

Alegeri locale Italia 2015, reguli pentru alegătorii și candidații români

Românii din Spania candidează la alegerile locale


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cele mai frecvente capcane pentru turişti. Roma – Hamalii din gară şi monedele false

Românii din Ucraina nu vor să moară în războiul altora