in

”Băsescu a deturnat reuniunea diasporei”, nemulțumiri după Conferința Românilor de Pretutindeni

«Băsescu a deturnat reuniunea diasporei. Nu mă așteptam ca Traian Băsescu să se așeze la masa prezidiului Conferinței. Nu era așa ceva în program. Prezența sa a dat impresia că este vorba de o reuniune de partid».

Declarație neașteptată după închiderea lucrărilor Conferinței Românilor de Pretutindeni de la București, făcută de unul dintre organizatorii evenimentului, Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia. «Din partea asociației noastre au participat aproape 40 de delegați și nu este corect să fie asimilați cu membrii PMP. Vom susține în continuare întâlniri ale diasporei, dar vom fi mult mai prudenți când la organizare sunt politicieni. Ei încearcă mereu să speculeze momentul», adaugă președintele ARI.

O a doua acuzație, mult gravă, adusă lui Băsescu este legată de declarația acestuia referitoare la Voronin și faptul că i-ar fi propus să preia conducerea ”României Mari”: «Am rămas uluit de această declarație. Cer anchetarea lui Traian Băsescu pentru ceea ce eu aș numi o tentativă de trădare. Nu poți face Unirea cu Moldova pe ascuns.», a adăugat Eugen Terteleac.

„Unirea mare” la una mică? România nu e un teren privat!

Traian Băsescu a recunoscut însă rolul deosebit pe care l-a avut Diaspora în ultimii ani la alegeri. „Nu voi uita niciodată că personal datorez Diasporei mandatul meu din 2009! Așa cum Iohannis să nu uite că datorează Diasporei mandatul său din 2014…!”

Circa 300 de români din diaspora, reprezentanţi de asociații și diverse organizații, s-au reunit la Parlamentul României duminică, 24 ianuarie, în cadrul Conferinței Românilor de Pretutindeni, organizate de către deputatul Eugen Tomac, în parteneriat cu un comitet de iniţiativă format din Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), Consiliul Româno-American (SUA) şi Asociaţia Românilor din Italia (ARI).

Principalele subiecte dezbătute la conferință au fost votul prin corespondență și votul electronic, unirea cu Republica Moldova. În final a fost votată și semnată o rezoluție La eveniment nu a participat nici Dan Stoenescu, ministrul diasporei, nici Sandra Pralong, consiliera președintelui Iohannis pentru românii din străinătate.

Iată Rezoluția Conferinței Românilor de Pretutindeni.

Astăzi, 24 ianuarie 2016, la București, în cadrul Conferinței Românilor de Pretutindeni, organizată de către deputatul Eugen Tomac, în parteneriat cu un Comitet de Inițiativă format din Federația Asociațiilor de Români din Europa – FADERE, Fundația Națională a Românilor de Pretutindeni – FNRP, Consiliul Româno – American (SUA) și Asociația Românilor din Italia – ARI, cu cei peste 300 de participanți, cetățeni români de pretutindeni, au hotărât să solicite instituțiilor Statului Român – Parlamentului, Președintelui, Guvernului, următoarele:

– Constituirea Comitetului de Colaborare interinstituțională condus de Președintele României și Președintele Republicii Moldova, referitor la Reunificarea celor două State;
– Înființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni;
– Alocarea unui număr de parlamentari de Diaspora care să corespundă numărului de români stabiliți în afara granițelor țării;
– Datorită gravelor deficiențe semnalate de către reprezentanții românilor din Diaspora cu privire la aplicabilitatea votului prin corespodenta, care nu rezolvă problemele cu care se confruntă cetățenii români, în a-și exprima votul, solicităm introducerea alternativei, pe lângă cel tradițional și prin corespondență, votul electronic.

În eventualitatea imposibilității asumării răspunderii politice pentru implementarea celor solicitate, cerem Președintelui României, domnul Klaus Johannis, să folosească în literă și spiritul legii pârghiile constituționale prin organizarea unui Referendum în acest sens.

Votată de participanții prezenti la lucrări.

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Diaspora pe telefon, aplicaţia de mobil ”MyRo”: ”Am identificat nevoia reală a românilor din diaspora”

Conferința românilor de pretutindeni: ”Mergem la București și punem vorbe în gura a 4 milioane de români”